_

,,Nimeni nu ne va desparţi…nimic nu ne va sta în cale…vam fi mai liberi decât păsările cerului…uite, uite iubito, Lumea se întinde sub picioarele noastre,,,hai să fugim! Da! Hai să fugim!…nu ne împiedică nimeni…nu avem ce pierde…Te Iubesc…Şi eu pe tine”

A doua zi, parfumul Ei de primăvară încă era simţit de nasul celui care a spus de atâtea şi atâtea ori ,,Te Iubesc”. Cerşafurile albe care îi înveleau trupul rece aveau urme şterse de ruj. Când se trezi văzuse biletul acele blestemat care era semnat cu un ,,T” mare şi mâzgâlit. Mai sus era scris cu litere apăsate (parcă în fugă) ,, A fost minunat, dar acum trebuie să plec”, semnat cu un ,,T” mare şi mâzgâlit.
-Ce a fost minunat? Cum adică trebuie să pleci…Hei! Stai puţin…Cum a ajuns chestia asta mică aici? O nu…,,T” mare şi mâzgâlit…e de rău…NU! NU pleca! Unde pleci?
Ecoului răsună de mai multe ori în capul său confuz, apoi se opri. Nu îşi aducea aminte ceea ce se întâmplase. Reţinea doar că au fost împreună în ,,Mali-Bar”, au fumat câteva ţigări, au băut ceva, s-au uitat în gol unul la altul iar apoi s-au trezit ca dintr-un vis fără început, iar apoi…Dumnezeu cu mila…A mai făcut el chestii asemănătoare, dar acum…acum e altceva.. Acele multe ,,Te Iubesc” însemnau ceva…El chiar o iubea….Le iubea şi pe celelalte dar pe Ea…Pentru ea nu mai ştia dacă era iubire…Nu mai simţise niciodată sentimentul acela de…de…Nu mai avuse niciodată stomacul înnodat, transpiraţia curgând şiroaie pe faţă când îî vorbea şi niciodată nu mai spuse ,,Te Iubesc” cu emoţie….
Ea, după acea seara pe care nimeni nici măcar nu îşi amintea că ar fi fost, a dispărut…sau cel puţin…A dispărut! Cu timpul Ea a fost uitată…Chiar şi de el…El i-a spus că se vor iubi mereu iar ea i-a sărutat suav buzele încordate…Eh…Ea era uitată iar lui nu îi mai păsa! În special după ziua aceea caniculară de vară…El se plimba, iar M l-a întâlnit…S-au împrietenit repede…El curios, ea misterioasă…El rock-er, ea romantică…El mediocru, ea premiantă…El chitarist, ea balerină…Ciudat, dar s-au înţeles bine, iar apoi…Buzduganul de fier a lovit zidul subţire, din carton, care despărţea prietenia lor de ceva mai mult…mult mai mult…Aşa se presupune că a început această etapă..
- Azi vreau să te duc într-un loc mai deosebit…
- Uimeşte-mă
Ajunseseră relativ repede. Au fugit pe aleea pietruită ţinându-se strâns de mână, au sărit gardul din lemn şi au ajuns la baza unei scări metalice pe care au urcat-o cu grijă. Au ajuns pe acoperişul plat, înconjurat de o margine din beton, nu prea înaltă. De aici…
-Vedem totul…E minunat! zise M
-Ai dreptate….E super tare! De ce nu m-ai adus aici mai devreme?
-Totul la timpul potrivit, mon cher.
Se drogau cu fericire. Era un nou trend. Se spune că nu e nociv dar…Se injectau intravenos , iar drogul acţiona instantaneu asupra sistemului nervos care devenea debusolat…Aşa se spune că e fericirea, sau dragostea…Dar ei fumau dragostea…M trăgea adânc din ţigară, uitându-se insitent asupra unui punct mort găsit pe prima hartă din faţa ochilor…Dragostea se fuma în cantităţi enorme atunci…
,,Nimeni nu ne va desparţi…nimic nu ne va sta în cale…vam fi mai liberi decât păsările cerului…uite, uite iubito, Lumea se întinde sub picioarele noastre,,,hai să fugim! Da! Hai să fugim!…nu ne împiedică nimeni…nu avem ce pierde…Te Iubesc…Şi eu pe tine”
A doua zi, parfumul ei de vară încă era simţit de nasul celui care a spus de atâtea ori ,,Te Iubesc”…M dispăru iar el o uita…