Părinte, Dumnezeul când l-a meșteșugit pe Adam,
După ce a luat o mână de țărână, cu viermi cu tot,
A amestecat-o cu apă de mare, a aruncat-o spre Soare, a bătut-o cu lemn dulce,
A uscat-o peste trandafiri, a modelat-o după chipul și asemănarea Sa,
I-a dat har, Doamne, harul divin
Și i-a spus: Acuș?
Acuș îți vine Eva.
Acuș vei fi dat afară din grădina Raiului.
Acuș vei uita că ai pășit cândva pe aici și vei uita de Mine, pentru că
Acuș vei putea să o iubești pe Eva ca și cum ar fi singura femeie de pe pământ și
Acuș îi vei avea pe Cain și Abel și un păcat strămoșesc care nu te va lăsa și îți va șopti mereu că
Acuș vei înțelege cu adevărat ce înseamnă a fi muritor.
Așa a făcut, părinte?
Dacă a făcut așa, pentru că eu așa cred că a făcut atunci...
De ce cred asta?
Pentru că și pe mine mă bântuie Acuș, părinte.
La fel ca Acuș-urile lui Adam și, probabil, Sfinția Voastră, ca și Acuș-ul ce vă roade.
Atunci.... de ce?
Avem Acuș pentru a ne putea gândi, pentru a ne putea răzgândi?
Pentru a prelungi așteptarea și pentru a avea fi mai fericiți Atunci?
Dar, părinte!
Și așa suntem niște proști păcătoși!
Abia dacă ne dăm seama ce vrem și atunci ne lovește Acuș.
Atunci de ce mai vrem, de ce mai suntem dacă e mereu Acuș și așteaptă?
Iertați-mă părinte, îmi bag piciorul în toate la timpul lor!
Eu vreau acum! Acum! Acum! Acum!
Gata. Nu mai țip.
Iertare părinte, sunt disperat.
Nici nu mai știu ce vreau.
Doamne Dumnezeule! Acuș!
A cu Ș!
Aș!
Acuș e aș, e focul din surcică ce așteaptă să ardă.
Sau mărul din măr, para din pară...
Dar dacă e mărul din pară?
Atunci să piară!
Să piară acum sau să aș...
Să aștepte...
Ah, părinte!
Dacă am avea totul acum și nu ar mai exista Acuș,
Fiecare plăcere să fie simțită Acum și nu Acuș,
Toate butoaiele de dor să se golească ca butoaiele cu vin la Sfantul Gheorghe,
Dar nu în stomac, ci în inima cea de deșert,
Pentru cei ce vor, fiecare acum să devină tot acum, nu acuș, trecut sau ceea ce va să vină,
Toate sau măcar una, Doamne, una pentru fiecare om dă-ne un Acum, nu Acuș!
Înțeleg că îl avem pe acumul Acum, dar dacă am avea Acuș-ul Acum!
Asta e ceea ce vreau!
Și astfel, prin tot Acuș-ul ce devine Acum,
Acum fiind o clipire,
Am putea avea totul și totul s-ar sfârși.
Am muri Acum și nu Acuș.
Dar am fi totodată și mai fericiți Acum și nu Acuș.
Ne-am întoarce în Rai, Acum și nu Acuș!
Dar dacă acea clipire în care mâna lui Dumnezeul ne-ar mângâia creștetul sufletesc
Trece și nu ne dăm seama?
Vai, părinte! Dacă deja a trecut?
Asta ar fi groaznic!
Sfințenia Vostră spuneți că acea clipă a fost când ne-am născut?
Na... Ce să spun... Eu vă cred
M-ați lăsat fără niciun argument...
Spuneți Luminăția Vostră, că vor mai fi?
Că au mai fost?
Că și acum e una?
Doamne Dumnezeule...
Dar acum nu e Acuș!
Doar dacă acum e acuș-ul de mai devreme și deja a trecut și mai vine unul care uite că a trecut...
Deci la asta se uita babele pe pridvor.
Dar e o prostie!
Nu mai, părinte, gata.
Vorbim mai acuș, acum mai așteaptă lumea și nu e bine să-l facem pe Dumnezeu să aștepte.
