un zelos din adâncuri s-a îmbătat

un zelos din adâncuri s-a îmbătat
iar în ceru-i cădere a crăpat văzduhul
s-a ciobit pământul
noaptea a spart-o-n beznă
un râu ce se scurgea-n dungă
de pe o vale nălucă
cu lapte și venin din care se hrăneau cerbii și un pelin
apa dintr-un braț apa dintr-un braț
tu suflet și celălalt
rămășițele lumii cutremurate nu au fost cu totul măturate
ca noi printre dărâmături
să ne căutăm găsindu-ne
dărâmături printre ca noi
să ne găsim căutându-ne
din rămășitele lumii cutremurate măcar luna să redăm cui e să fie
tu corp și celălalt
apa din același braț apa din același braț
cu vin și chin din care se hrăneau muzele și un cretin
de pe un deal neasfaltat
ziua a lăsat stele să se-nmulțească
s-a ciobit un dinte
iar pe pământ în căderea-i a turtit o veche nevastă
un zelos departe de înalturi s-a îmbătat

nu am nimic să îți spun

nu am nimic să îți spun
cutii goale în forme perverse în imagini obscene s-au mai spus eu
nu am nimic să îți spun, crede-mă
doar aștept să mi se usuce părul
nu te voi emoționa vorbindu-ți despre vreo cățea
rima e acolo doar pentru că am ales să nu citești cârnaț
rândul e nou doar pentru că enter e nesatisfăcut
apariția unui căcat nu te va impresiona
nici măcar scris MORȚII MĂ-TI
nu am nimic să îți spun, sincer
degeaba îți plimbi ochii
aici
aici
aici
sau
............aici
imaginează-ți tu ce vrei și plângi
eu nu am nimic să îți spun
în două se termină
tăcere să fie cât două veacuri
în două versuri nescrise

aiba ele au ceva să îți spună

cana

astăzi iubita mea mi-a spus că mă iubește
și am simțit cum mii și milioane de fericiri ne duc
și ne desprind de ce suntem și ne încunună în ce ar trebui
și îmi venea să i le dăruiesc pe toate ei între cele două buze și mușchiul lingual
și să le lege
de fapt, astăzi iubita mea a clătinat din cap că ma iubește
și de atâta bucurie am luat o frunză cu moarte cu viață cu tot
și i-am pus-o pe ochi să nu mă mai vadă
și să domolească în întuneric părul ei de mirună ce dansa în te iubescul dibăcit
de fapt, astăzi iubita mea doar a stat și am înțeles că mă iubește
și că va atârna ca un crucioi de o tonă la gâtul meu
și că vom prinde rădăcini din care vom înflori
și vom dăinui prin omizi și parfum
de fapt, astăzi iubita mea nu mi-a răspuns la telefon dar a tăcut că mă iubește
și asta m-a izbit în extaz și căprioare
și sub saltul uneia vom fi striviți și uniți cu pământul
și cu apa și cu racla ce ne va aminti
de fapt, astăzi iubita mea a murit dar nu-i nimic
și ieri murise și tot așa
și nu prea cred că mă mai iubește
și știu că nu pentru mine mai zâmbește și trăiește
și cam asta e
de fapt, astăzi doar am spart o cană și nu am măturat.

prostul și baba

(sau cum a intrat bunica tristețe în palat fără să știe rațiunea)

după rozete te-am ginit
din aura ta încă din vis m-am preacurvit
norul tău lăptăreasea de la balcon îl văzuse
bine ai revenit prențeso
hoit încântător
cu mască hidoasă
bați pe la ușe dar ai greșit palatul
stăpânul tocmai a plecat
marș fă-ți de cap la tine acasă
putoare respingătoare babă ranchinoasă
putrezită
autistă și care pe deasupra ești și
tristă
dada așa ți-a spus nu mai e nimeni acasă
sufli de pomană în degete că te balonează
îngreunează
sugi din creier de mă delectează
îngrețoșează
ia-ți troaca spuma de măruntaie dictează
îngenunchează
îngenunchează babă parșivă
ce între tic până tac
te-ai furișat
cu mănușile tale cu jegul până-n oase
ieși te invit și șterge-ți nasul
depresia ta ne-a inundat prea mult palatul
stăpânul nu-i și nu ai voie să te așezi la masă
te rog să-ți ții rochia pe tine
nu îți dau nicio bucată nici măcar din ziua de mâine
pleacă și lasă-mă să te las
ah ia mâna
stăpâne iar a venit nebuna furtuna
și mă
jur că ea a vrut
să-ți fie rușine babă fără de pisică
m-ai nenorocit.

de atunci și până va pleca baba va locui în palat fără ca stăpânul să o vadă simțind totuși mirosul ei greu de praf crezând totuși că este doar praf a șters praful. copiii se tot nășteau din baba mult prea fertilă și pentru a se hrăni când nu putea să le aducă prostovanul păcălit de cea dibace ambidextră ranchinoasă putrezită autistă care pe deasupra mai e și tristă scăpau și alergau din ușă-n ușă prin palat lăsând în urmă după ce au mâncat multe urme de. doar pe ele le vedea stăpânul dar nu înțelegea de unde până unde atât de mult la el în palat. știind că e plecat baba s-a dus la o plimbare dar la intersecția culoarului amintirilor cu sfera puțitoare a realității a dat nas în piept cu stăpânul care surpriză nu era de fapt plecat.

mereu mi-a fost teamă de tornade

de departe că cineva a tras apa
că conducta s-a spart
și nu a mai avut ce face
tornada a intrat
cu vânt de moarte fără frică
în mijloc am stat
fără cu vânt de moarte fără frică
ochiu-i năștea privirea
privirea mea născută înspre pământ
de s-ar ridica fie și pentru
ca s-o privească ca un bărbat
pe femeia sa din pat
mi-ar fi spus
cu vinte de jale
aș fi înțeles
cu vinte de jale
tot ce nu sunt
și nu voi deveni
că nu pot și nu voi reuși
tornada și-a tras fermuarul
și a plecat
dar privirea mă privea
dar eu priveam pământul

nu, nu asta era

când am pășit prima dată pe pământ m-am înțepat într-o scobitoare aruncată de un drac
atunci cu un fior nesimțitor,
un strop de moarte și lumea au intrat
în talpa mea stângă, a dreptului meu picior
același drum l-au găsit în timp
heruvimii și serafimii, cu caii lor, în praf de lumină
care de luptă, șerpi iscoditori și o ghilotină
păcatele și celelalte plăceri
prin gaura din talpa mea stângă, a dreptului meu picior
am adunat mările și parfumurile
iubitele și fumurile
boare, brize ducând grele valize și bolovani de carne
cu urme de sânge mirosind a cine știe ce osânde
la fiecare pas
toate au intrat prin gaura din talpa mea stângă, a dreptului meu picior
până într-o oră sfântă, pe tărâm neumblat
neintenționat, pe urma ta am călcat
iar gaura din talpa mea stângă, a dreptului meu picior
s-a vindecat.
masacru
fiecare răget de sirenă sugrumat,
ecoul lor neîncetat,
fiecare gând împușcat,
sângele lor inundat,
fiecare furtună deșteptat,
frigul lor de speriat
ultimul obstacol
buzele încrezute n-au știut să tacă.

nu, nu asta era.

în spate, un heruvim cânta, iar un serafim îl tăia
să ne iubim
în vecii vecilor
amin.

Vis 6-7mai

Am două bilete la liposucție vrei unul
Sigur
Am două găuri una sub splină cealaltă sub ficat
Tu de ce te-ai operat
Am în dreapta o durere și în stânga o branulă

Nu poți avea mâncare bună ia niște haine
Mi-a sărit o fată-n mână
Cineva trage înspre noi
Am încă două găuri moi
E sânge mult ține apăsat

Mă duc după trăgaci
Cobor spitalul e cloacă urc afară un palat

Parcă simt miros de tei
Pe trăgaci nu-l pot zări
Calculez traiectoria unde-l pot găsi
Parcă-l chem pe nume poate va veni

Un mohorât păr gri și neagră
Un briceag scoate de sub pielea-i neagră

Fug
Fuge
Pietre arunc în el
Pietre trec prin el
Stai
Stau

M-a înțepat cu un ac
Boala uitării mi-a spus
Ea-mi va pune capac

Fug
Pleacă

Caut transfuzii e încețoșat
Mă clatin vreau un pat
Caut transfuzii un sânge nou
Lumea e grăbită eu le le povestesc
Cum uitarea uitarea am am aaa ui tatt
și

levănțică

un miros înfiorător mi-a trezit somnul gândirii
i-am găsit sursa în gunoaiele firii
mi-au putrezit păcatele toate
cadavrele fantasmelor iubiri și a iubirilor fantasme
mi-a murit fiorul simțirii
s-a învechit restul viețuirii
hoitul lor îl car acum în spate
într-un potențial hoit umplu cu singurătate
îmi vor lâncezi și mie corpul viu
până când va ajunge și el într-un sicriu
cu mult noroc în răsăritul sfințirii
undeva la capătul pieirii
în wc-ul gândirii cu mirosul firii stropii simțirii acoperi-vor murdăria viețuirii

râmatelor

ne bem spleen-ul ce ne aparține din pahare străine
noi nu ne merităm răsăritul
îi amețim splendidul și-l târm în retinimă
suntem făcuți din același material cu el Soarele
de aia avem piele pe deasupra
să ne putem uita unii la alții
spunea târâș gropiș micuțul
râmatelor râmatelor uitați la prientenul nostru cum apare
zi de zi niciodată încetare
râmatelor râmatelor știu că l-ați privit
dar l-ați văzut l-ați auzit
uită-te la tine măcar
mucoasa nostră diamant strălucește
încordarea nostră e de grație
forța nostră demnă de admirație
prostia noastră făr de număr
ce frumos ne încolăcim când furnici strivim
vocea nostră răsucește adormiții
și când din fericire ne despărțim de partea nostră slabă
când mila unui domn sau al unei domnișoare dă să ne omoare
atunci noi renaștem mai cu bine cu mai mult sine
Doamne ce minune
râmatelor râmatelor încotro vă grăbiți
Sorele dinspre mine răsare
și dă albastrul mării culoarea culorii formă conținutului
râmatelor râmatelor plecați fiecare
și făr de voi o să tot apară
chiar dacă nu îl meritați
mâțe care se uită-n calendar la mâțe tic tac
mergeți mergeți și căutați mâncați refuzați împerecheați
ocupați-vă catacombele și uscați-va cu pleoapele în sărutare
cu gura astupată de noroi întărită
și înfundați-vă cu salivă urechile una altei râmatelor
eu voi pescăruș roșiatic să fiu
eu voi Soare să răsar
râmatelor râmatelor măcar să vă rugați

din buric

cui a dat mama lui un interior prea mic de nu mai încape în el să dea pe afară să i se dea o coală să scriu ca să nu mă sufoc ca să nu te sufoc

forma lui k e un g de m fără p ce poate fi z cu f o iute adiere c v u ce îl vrea pe b nuanțat de punctul i sau virgulă s să hrănească un copil j fratele m încotro d niciunde k pese tot q vara în x pomul l în vânt de n picior a peste deget h crește crește t cade lung r nimic

m-am lepădat de cuvânt în numele unui gând fără formă fără cânt m-am lepădat de glas în vremea unui ceas oră fără fără pas am furat eternitatea de la Dumnezeu pentru că sunt eu am primit de la Satan simț ca să ating ce dispare m-am lepădat nu mai este decât ce nu se poate și mai viu sunt și mai mort ca niciodată

și cum cui pe cui se scoate cui nu-i ajunge să existe să înfulece din păcat

care ce?

eu nu pe tine te iubesc, dar Iubirea
ce pielea ta acum a-mbrăcat;
dacă ar putea, ce crezi,
nu ar bătea cu indiferență asta mică când te-ar vedea?
nu ar pleca cu pas grăbit frumusețea când te-aș căuta?
nu ar urla cu plămânul tot orgoliul când aș insista?
nu s-ar culca bărbăția când m-ai refuza?
o, ba da,
ba da, draga mea.
ține bine minte când mă vei mai vedea că nu
pentru
tine fac tot ce fac și nu
tăcerile tale îmi spun cum și ce să tac și nu
privirea ta mă transformă-n dobitoc și nu
zâmbetul tău mă pune pe foc și nu
gândul tău mă ține-n năvod și nu
tu, dar cealaltă,
ce suflul tău acum a-mbrăcat,
cealaltă care doar

NEIN

află că Auschwitz sunt eu,
iar tu ești înăuntru.

toți ochii albaștri la gazare,
hai, hai și voi verzișorilor și căpriorilor
la lopată, la bătaie
NEIN! să n-aud vreo strigare!

cu atingerea voastră fină
facem lampe de duzină
și cu sânul vostru rece
facem cupe ș-om petrece
tot necunoscutul vostru îl punem în atlas
și toată lumea va striga-ntr-un glas
NEIN! nimic n-a rămas!

degetele fără număr vor scărpina
burtică de căței,
dar din stomăcei,
cu buzele voastre jumulite
facem o grămadă de fripturi răcite
NEIN! acum eu am uitat!

hai, hai și cu scalpul în cuptoare
fiecare după culoare,
obrăjorii la tăbăcit,
dinții la pensetă,
ups, i-am pierdut la ruletă
NEIN! nu am pierdut nimic!

amintire dup-amintire,
arză-v-ar focu
clipa voastră mi-a luat norocu’
NEIN! NEIN! NEIN!

Acum am rămas doar eu.
Purul eu,
iar fumul vostru-mi iese afară
cu fiecare țigară.

Adormirea Fricii Domnului

Când croncănitul gândurilor-mi-se liniștește
și stângacele trup-mi-se odihnește
se aude dintr-o-mi peșteră depărtată
un urlet
1. un urlet
care îmi trezește ciorile croncăninde
cu albeață-i vorbirea, zoborului tăcerea, somnului plăcerea
și pleacă una sau pleacă împreună
dar nu se mai întoarce minciună din hău
regina ciorilor mâncată
iar atunci adorm eu.
2. un urlet
pe care îl aud dinăuntru cu ceva dinafară
și îl caut pe dinăutru și îl găsesc pe dinafară,
un alt fioros urlu
care înghițit de al meu
mestecă acel cânt la care Chopin nici nu a cutezat,
iar Galer nici nu a sperat.
3. un urlet
pe care nu îl înțeleg
dar care știe ceva presus,
iar când îl spun
„urlete, de ce urli, că nu te aud”
nici el nu mă aude
iar când celălalt eu încep și eu să urlu
parcă-parcă
iar când și celălalt eu încep și eu să urlu
parcă-parcă-parcă
iar apoi cealaltă regina spune
„ho, nătărăilor”
iar urletul o înghite și pe ea
și pe mine și pe tine și pe tine
și apoi
și pe tine, dar
parcă-parcă-parcă-parcă
mie mi-e mai bine.

ne

nespusele, neauzitele, nesimțitele cuvinte
s-au certat cândva cu
neprietenosul, neascultătorul, nerăbdătorul timp
până când altcândva
spuselor nespuselor au îndrăgit ascultătorul neascultătorului
auzitele neauzitelor au îmblânzit prietenosul neprietenosului
simțitele nesimțitelor au întregit răbdarea nerăbdătorului
eu

și au rămas prieteni până nu demult,
căci de curând
a apărut
singura necontrolabilă mie, controlabilă ție
tu
de mentă nebunie
amară frenezie
dulce agonie
tu
chip cețos
corp fără de os
inimă infantilă
tu
care ți-o mai fi numele, copilă?
nu exiști, dar haos ai compus
și m-ai redistrus într-un singur
nespus, neauzit, nesimțit,
neprietenos, neascultător, nerăbdător
eu