care ce?

eu nu pe tine te iubesc, dar Iubirea
ce pielea ta acum a-mbrăcat;
dacă ar putea, ce crezi,
nu ar bătea cu indiferență asta mică când te-ar vedea?
nu ar pleca cu pas grăbit frumusețea când te-aș căuta?
nu ar urla cu plămânul tot orgoliul când aș insista?
nu s-ar culca bărbăția când m-ai refuza?
o, ba da,
ba da, draga mea.
ține bine minte când mă vei mai vedea că nu
pentru
tine fac tot ce fac și nu
tăcerile tale îmi spun cum și ce să tac și nu
privirea ta mă transformă-n dobitoc și nu
zâmbetul tău mă pune pe foc și nu
gândul tău mă ține-n năvod și nu
tu, dar cealaltă,
ce suflul tău acum a-mbrăcat,
cealaltă care doar

NEIN

află că Auschwitz sunt eu,
iar tu ești înăuntru.

toți ochii albaștri la gazare,
hai, hai și voi verzișorilor și căpriorilor
la lopată, la bătaie
NEIN! să n-aud vreo strigare!

cu atingerea voastră fină
facem lampe de duzină
și cu sânul vostru rece
facem cupe ș-om petrece
tot necunoscutul vostru îl punem în atlas
și toată lumea va striga-ntr-un glas
NEIN! nimic n-a rămas!

degetele fără număr vor scărpina
burtică de căței,
dar din stomăcei,
cu buzele voastre jumulite
facem o grămadă de fripturi răcite
NEIN! acum eu am uitat!

hai, hai și cu scalpul în cuptoare
fiecare după culoare,
obrăjorii la tăbăcit,
dinții la pensetă,
ups, i-am pierdut la ruletă
NEIN! nu am pierdut nimic!

amintire dup-amintire,
arză-v-ar focu
clipa voastră mi-a luat norocu’
NEIN! NEIN! NEIN!

Acum am rămas doar eu.
Purul eu,
iar fumul vostru-mi iese afară
cu fiecare țigară.

Adormirea Fricii Domnului

Când croncănitul gândurilor-mi-se liniștește
și stângacele trup-mi-se odihnește
se aude dintr-o-mi peșteră depărtată
un urlet
1. un urlet
care îmi trezește ciorile croncăninde
cu albeață-i vorbirea, zoborului tăcerea, somnului plăcerea
și pleacă una sau pleacă împreună
dar nu se mai întoarce minciună din hău
regina ciorilor mâncată
iar atunci adorm eu.
2. un urlet
pe care îl aud dinăuntru cu ceva dinafară
și îl caut pe dinăutru și îl găsesc pe dinafară,
un alt fioros urlu
care înghițit de al meu
mestecă acel cânt la care Chopin nici nu a cutezat,
iar Galer nici nu a sperat.
3. un urlet
pe care nu îl înțeleg
dar care știe ceva presus,
iar când îl spun
„urlete, de ce urli, că nu te aud”
nici el nu mă aude
iar când celălalt eu încep și eu să urlu
parcă-parcă
iar când și celălalt eu încep și eu să urlu
parcă-parcă-parcă
iar apoi cealaltă regina spune
„ho, nătărăilor”
iar urletul o înghite și pe ea
și pe mine și pe tine și pe tine
și apoi
și pe tine, dar
parcă-parcă-parcă-parcă
mie mi-e mai bine.

ne

nespusele, neauzitele, nesimțitele cuvinte
s-au certat cândva cu
neprietenosul, neascultătorul, nerăbdătorul timp
până când altcândva
spuselor nespuselor au îndrăgit ascultătorul neascultătorului
auzitele neauzitelor au îmblânzit prietenosul neprietenosului
simțitele nesimțitelor au întregit răbdarea nerăbdătorului
eu

și au rămas prieteni până nu demult,
căci de curând
a apărut
singura necontrolabilă mie, controlabilă ție
tu
de mentă nebunie
amară frenezie
dulce agonie
tu
chip cețos
corp fără de os
inimă infantilă
tu
care ți-o mai fi numele, copilă?
nu exiști, dar haos ai compus
și m-ai redistrus într-un singur
nespus, neauzit, nesimțit,
neprietenos, neascultător, nerăbdător
eu