YOLO

Stai.
Și o tăcere de te înghite
Și o viscoleală de te frige
Și o noapte de te răsare
Pentru că stai.
Și nu-ție frică de nimic
Și nu-ție lehamite de nimeni
Și nu-ție dor
Pentru că stai. Cu bucăți din tine.
Și te limpezești pe tine
Și te clatești pe tine
Și te vezi mai clar pe tine
Pentru că stai. Cu bucăți din tine. Și îți este bine.
Și în cald te calmezi
Și în lumini îți vezi timpul tot
Și în clipă levitezi
Pentru că stai. Cu bucăți din tine. Și îți este bine. De nu ai vrea să se termine.
Și pe apă urci
Și pe ninsoare mergi
Și pe oameni îi prețuieși
Pentru că stai. Cu bucăți din tine. Și îți este bine. De nu ai vrea să se termine. Nimeni să nu plece de lângă tine.
Și mașina stop
Și picioarele scârț
Și inima bumburum, bumburum
Pentru că mergi. Cu bucăți din tine. Și îți este bine. De nu ai vrea să se termine. Nimeni să nu plece de lângă tine. Tăcerea să se termine.

Dragostea se face minim în doi

Urmând azi o inimă cât un om,
Genul de om căruia crezi ca nasul i-a apărut doar pentru că inima n-a mai încăput în trup,
În drumul de îndelpinire a unei trebi casnice
Am intrat în Comitetul de primire al județului.
Mereu îmi dorisem să văd propriu-zis festivitatea de prmire a unui nou venit.
Ei bine, se parcă că de data asta cineva chiar m-a auzit!
De după colț țipătul roșu-albăstrui al limuzinei de serviciu a Comitetuli
Anunța venirea unei femei în bucuria facerii.
Considerându-mă un membru important al Comisiei
Am fugit în așteptarea a ce va să vie.
Nu mi se întâmplă de multe ori pe zi, în special dacă inima-mi e acasă
Să se oprească.
Acum a stat.
La fel și carcasa pe roți ce ajunse la ușa de festivități de primire urgențe.
Fără prea multe trompete și trâmbițe s-au deschis ușile din spatele
Și o prim-ambasadoare a coborât grăbită cu un mare ghem de aur,
Un prinț a cărui față nu meritam încă să o vedem,
Și intrase în Comitet.
Inima-mi născuse instant tripleți de fericire
Ca și cum cea adusă ar fi fost carne din carnea mea.
Voiam să alerg, să îi urmăresc,
Dar din înțepenirea mea înțelesei, după aceea, că eu vream să absorb din prospețimea,
Puritatea și viața sufletului din trupul cel nou.
Întorcându-mi privirea de la pruncul de mult intrat într-o cameră cu aperitive pentru lume
O văzui pe ea!
Ea care, mai apoi am aflat, fusese scuipată de moarte, desfigurată de durere și vegheată de la distanță de viață, în zăpadă.
Sufletul ghemuit în celofan de aur fusese împins din paradisul său primordial direct în zăpadă însângerată.
Bun venit!
Poarta dintre lumi era acoperită doar de o pătură,
Iar chipul doar cu liniște.
De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat…
A ieșit din carcasa care a întârziat, pe o targă ca de morgă, deși aduse viață vie.
La coborâre un foarfecul ce a tăiat
Pentru totdeauna uniunea fizică și a condamnat la singurătate în libertate un nou venit
A căzut.
Lumea trecea pe lângâ el și nimeni nu îl ridica, împingea sau vedea.
Ca și cum nu ar exista, ceea ce înseamnă că și cordonul viu încă îi mai leagă.
Oricum ce legătură e mai strânsă decât cea făcută de durere?
Țipetele lor, al mamei și al copilului, au răsunat până-n cer și dincolo de el
Și totuși nimeni nu a vrut să-l audă.
Poate cei doi au cântat, poate că s-au privit în ochi și îmbrățișat, poate că i-a durut.
Nimeni nu a fost acolo.
Și-au vindecat rănile ca lupii,
Au învins moartea și viața în același timp,
Au călcat toate conceptele și filopsihopupurile singuri.
După mama și copilul am intrat și eu în clădire.
Acum cu toții vorbeau despre sărmana ce născuse în zăpadă,
Despre cocouța (deci era o prințesă!) care nu plăngea.
Era o sărbătoare atât de mare și nimeni nu sărbătorea nimic!
Venise și inima cât un om pe care o așteptam inițial și mi-a explicat toate modurile în care nu am voie să fiu unde eram.
Dar atunci și acolo,
Prințeso,
Ți-am lăsat cadou unul din tripleții fercirii mele și ți-am mulțumit.

Dreapta, sus

Dar cine-i cine și tu ce mai ești?
De ce mă cutremuri, ești cumva placă tectonică?
Și de ce mă faci să transpir sau să îngheț, măi Soare nehotărât?
Pe Moș Ene l-ai răpit și de asta pielea mov mi-a devenit.
Așa că….te rog, dă-i drumul lui Ene!
El e nevinovat! Eu sunt cel pe care-l vrei!
Într-o bodegă mi-ai transformat stomacul
Și ochii mi-s împietriți de și cu tine, Medusă ce ești!
Limba proastă mi-ai făcut-o să vorbescă numai dulcegării
Atât de dulci încât măseaua de minte a luat-o la fugă.
Din depărtare
Furnicile dansatoare de step mi-au invadat mâini
Și tremur tot.
Ca să îți dau cât mai repede bujorii din obraji,
În picioare un cal fermecat am încălțat!
Pe drum mi-am dat seama că sunt numai doi,
Iar tu, lumină, ești vie… atunci am lăsat calul iepelor și am plecat singur, pe jos, acasă.
Offffoaie de-ai fi cu numele meu m-aș iscăli, iar tu numai foaia mea ai fi.
Pe spate cu ciocolată te-aș picta, în rom te-aș îmbiba,
Jumătate te-aș mânca și jumătate te-aș congela.
Un cocalar de-aș fi, tu sămânța mea aș vrea să fii!
Să te mușc ușor, un geamăt CROC să-ți scape-n zbor,
Cu limba să te dezbrac și hainele să ți le scuip departe.
Te-aș ronțăni până de mică ce-ai deveni, te-aș înghiți.
Iar după un râgâit învingător, oricând mi-ar fi dor, te-aș mai mânca o dată!
Așa, Gretel, am umple bulevardul doar de hainele tale.
Chiar și șosetă de-ai fi eu la fel de mult te-aș iubi!
Tu m-ai încălzi, cu mine ai călători iar împreună neîncetat ne-am iubi.
Transpirația noastră peste tot în lume s-ar răspândi.
Vor încerca să ne despartă, dar tu,
În carouri șosetă ce-mi ești, să nu mă părăsești!
Cu timpul în mine te-ai integra, sau dacă vrei pot și eu să fiu șosetă, dar pe același picior!
Sau un papuc! Sau orice vrei!
Din patul nostru lumea o putem re-crea!
Așa că haida, hai!

Tu încă nu știi, dar,
Dar, eu sunt încântat și sunt Vlad. Unii mă mai strigă și Marele Blad.
Pentru tine pot fi Vlăduț.
De fapt, îmi spui tu cum vrei.
Doar să-mi spui!
În curând vom face și cunoștință.
Să vezi atunci ce ne-om distra!
Mie-mi cam place deja de tine.
Uite, mai sus ai chiar și o poezie
Care sunt sigur că ți se potrivește numai ție!
Sper să o vezi și să îți placă.
Dacă nu o vezi chiar tu, aia,
Oricare cealaltă, aia, poate să mă sune.
Uite în dreapta sus ai datele mele de contact. Sună-mă. Sunt fierbinte.

Parcă văd că tu ești unghie iar eu sunt sânge.





Aaaaa! Am și continuarea poeziei pentru atunci când ne-om certa. Sunt legate, ai să vezi niște legături ce-ți vor da lacrimi, pentru că îți vei aminti de vremurile de la început și vei regrata.


Să mă strecor printre toți și toate
Și să te pierd.
Asta mi-ar plăcea să fac dacă aș fi un vitezoman.

Să te fac fragilă și de neînțeles
Și să te arunc.
Asta mi-ar plăcea să fac dacă aș fi umezeală și tu o carte.

Să mănânc semințe și să beau bere
Și să îți râgâi în față.
Asta mi-ar plăcea să fac dacă aș fi un cocalar.

Să fiu Soare și să luminez toate cărările
Și pe a ta nu.
Asta mi-ar plăcea să fac dacă ai fi Luna.

Dar eu sunt sânge și tu ești unghie.
Eu sunt dinte, tu ești bomboană și
Ne roadem reciproc fără să ne vedem.