miercuri, 18 iunie 2008

Nimic nu ma opreste sa...


Cândva, într-o zi de vară, vei găsi nişte copii care vor călători mai departe de acea pată galbenă de pe acel înveliş albastru şi mai departe de dunga care desparte marea de cer, mai repede decât albinele care vor zumzăi şi al căror zumzăit îi va speria pe unii, mai veseli decât restul oamenilor păgâni pe lângă care vor trece în drumul lor spre un necunoscut care le este atât de familiar şi atât de dorit…Aceşti copii s-au maturizat la o vârstă mult prea mică…o vârstă la care visele sunt totul, dar ei nu mai au nici măcar aceste vise. Ei aproape mereu sunt trişti sau dezamăgiţi din cauza realizărilor dar acum nu sunt aşa…Acum, în această zi , în care nu există nimeni care să le pună restricţii, să îi oblige să facă lucruri care ocupă timp şi neuroni degeaba, în care se plimbă nestingheriţi, în această zi caldă de Iulie, în care totul este atât de special şi parcă atât de nou…Ei sunt fericiţi. Sunt fericiţi şi liberi…acum visele pot deveni realitate…acum totul este posibil….acum simt fericirea. Da…fericirea! Ţi-se pare chiar atât de necunoscut? Da ştiu cât de ocupată ai fost în ultima vreme, dar eşti ocupată mereu! Hai nu mă lua cu din-astea! Ce acte importante? Ce contract cu R.I.C.H? Mă faci să fiu atât de…Chiar nu mai ţii minte povestea noastră…povestea aia ciudată cu noi…în acele zile de vară….după un an întreg de efort depus şi de timp consumat cu toate fleacurile, când noi de fapt vroiam să mergem la munte care…sau la mare…da…ţie îţi plăcea atât de mult acolo…acele zile de Iulie în care ne simţea atât de liberi…ne simţeam stăpânii tuturor…noi controlam Soarele, norii…chiar şi marea…Mai ştii cum visam noi un an întreg la acele zile în care puteam fi noi, dar apoi mereu ne spuneam că mai avem multe teze de luat, multe teste de dat, multe ascultări în faţa clasei de suportat şi…şi în special eu trebuia să suport să fiu departe de tine. Dar apoi tu spuneai că vom trece şi peste blestematul acesta de an şi că apoi putem fugi…apoi întindeai mâna spre mâna mea…Mai ştii cum fugeam? Nu fugeam departe, dar fugeam. O mai ştii pe tanti Florea care ne chema la ea în ogradă şi ne compara cu Fina şi Finus din poveştile ei cele vechi?…Da…mereu după ce ne gândeam la Iulie ne luam cu altele şi apoi…Da…bine…dacă este atât de important răspunde…Eu mereu mă gândesc la acele zile de Iulie în care…NU!…oricine ar zice că le pierdeam ca idioţii stând şi uitându-ne la valuri sau la câmpii…se înşeală…Iulie era cea mai frumoasă parte din an în care chiar simţeam că fac ceva important…Eu sunt singurul care se mai gândeşte la asta, eu eram singurul care visa mereu, eu sunt singurul care nu a uitat şi nu voi uita…pe mine nu mă va opri nimeni să visez şi să mă gândesc la ce a fost şi la ce va fi…nimeni nu mă va opri niciodată să trăiesc Iulie călătorind departe de acest loc bleste…ParararaPAM!ParararaPAM!…
-Alo, da! S-a anulat? Este în Mai? Adică…Nu. Nu pot!…Nu, scuzaţi-mă…bineînţeles că pot lucra în birou toată luna Iulie, doar să aibă aer condiţionat….
Îi plăcea să adune scoici…

Un comentariu:

codica spunea...

chiar sunt fericiti?esti sigur? i-ai intrebat?