Stând cu capul sub clăbuci și cântând cu degetele la pavilioane o melodie
nemaiauzită și imposibil de mai auzit
altundeva sau de altcineva
în afară de mine și doar de mine,
m-a adus gândul să cred că melodia asta
este o minune de la și pentru urechile mele.
Apoi m-am gândit că la fel este o minune de la și pentru gura mea o șoaptă
gustos de sinceră.
Minune de la și pentru nasului meu este un miros
cu amintire apărut din adâncul adâncului.
Cu siguranță că de la și pentru ochii mei este o minunea imaginea
din spatele pleoapelor mele.
Dar pielea mea?
De la tactilul meu și pentru tactitul meu ce minune ar fi?
Apoi mi-am dat seama că
e atingerea ta, că
ești tu, draga mea.
marți, 26 martie 2013
luni, 25 martie 2013
Propunere de clasa a VII-a
Hai, hai, hai, hai
Haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai,
Hai să cădem de-odată, împreună, în cer!
Te țin de mână ca să nu mai ai tremurici și să îți fie numai drag.
Vorbele le înghesuim într-un borcan, pe Pământ, și le ținem la murat până la bătrânețe,
Iar cu glasul doar să ne strigăm fericirea în universul speriat
și să ne șoptim numele.
Ne-om hrăni cu lăptic de Lactee cu miere din Soare,
Înghețată de asterocăpșună,
La prânz cu o bucățică de Lună, aromată la viteza luminii
Și gustări inelușe de Saturn.
La cină ne devorăm, după ce ne-am topit toată ziua.
Le-om trimite îndepărtaților noștri poze cu noi
De pe fiecare stea pe care vom coborî și vom înnopta.
Pe mai marile planete vom construi mai micile noastre copilării,
Vom prinde cometele de coadă și vom patina,
Iar în oceanele înghețate vom dansa.
Muzica mea va veni din inima ta.
În găurile negre vom cotrobăi după nimic,
Și nimic vom găsi pentru că de nimic altceva vom avea nevoie,
Iar pe găurile albe le vom picta.
Ne-om neomeni!
Ah, mi-e drag de tine de nu-mi ajunge a cerului cădere!
Hai, hai să ne prefacem că am căzut de-odată, împreună, în cer!
Hai, hai, hai să sărim!
Haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai,
Hai să cădem de-odată, împreună, în cer!
Te țin de mână ca să nu mai ai tremurici și să îți fie numai drag.
Vorbele le înghesuim într-un borcan, pe Pământ, și le ținem la murat până la bătrânețe,
Iar cu glasul doar să ne strigăm fericirea în universul speriat
și să ne șoptim numele.
Ne-om hrăni cu lăptic de Lactee cu miere din Soare,
Înghețată de asterocăpșună,
La prânz cu o bucățică de Lună, aromată la viteza luminii
Și gustări inelușe de Saturn.
La cină ne devorăm, după ce ne-am topit toată ziua.
Le-om trimite îndepărtaților noștri poze cu noi
De pe fiecare stea pe care vom coborî și vom înnopta.
Pe mai marile planete vom construi mai micile noastre copilării,
Vom prinde cometele de coadă și vom patina,
Iar în oceanele înghețate vom dansa.
Muzica mea va veni din inima ta.
În găurile negre vom cotrobăi după nimic,
Și nimic vom găsi pentru că de nimic altceva vom avea nevoie,
Iar pe găurile albe le vom picta.
Ne-om neomeni!
Ah, mi-e drag de tine de nu-mi ajunge a cerului cădere!
Hai, hai să ne prefacem că am căzut de-odată, împreună, în cer!
Hai, hai, hai să sărim!
miercuri, 20 martie 2013
Și atunci Diavolul a spus să fie timp!
Cer precum balta oceanelor,
Doamne,
Să dai pace!
Eu sunt om, din câte știu,
Zacuscă, din câte simt,
Scoică, pe unde mă ascund,
Gustos, după cum par,
Mieros, cum o spun,
Topor, pe după colț,
Bondar, după cum se spune,
________, cum îmi doresc,
Piatră, cum îmi amintesc,
Un Soare mai somnoros, sper.
După cum vezi,
Doamne,
Nu sunt ceas, să am timp.
Așa că oprește-l Tu sau fă-l pe tot să dispară!
Ah, mă gâdilă pe aripa stângă.
Doamne,
Să dai pace!
Eu sunt om, din câte știu,
Zacuscă, din câte simt,
Scoică, pe unde mă ascund,
Gustos, după cum par,
Mieros, cum o spun,
Topor, pe după colț,
Bondar, după cum se spune,
________, cum îmi doresc,
Piatră, cum îmi amintesc,
Un Soare mai somnoros, sper.
După cum vezi,
Doamne,
Nu sunt ceas, să am timp.
Așa că oprește-l Tu sau fă-l pe tot să dispară!
Ah, mă gâdilă pe aripa stângă.
luni, 18 martie 2013
Întâlniri, întâlniri
Când eu întâlnește Soarele se formează umbra
Când eu întâlnește tu se formează noaptea.
Când noaptea întâlnește retina se formează lumina
Când omul întâlnește lumea se formează mirarea
Când mirarea întâlnește gândul se formează întrebarea
Când întrebarea întâlnește sinapsa se formează răspunsul.
Dacă atunci când mirarea întâlnește gândul care formează întrebarea care întâlnește sinapsa dar nu formează răspunsul,
Când gândul întâlnește pămânul se formează sămânța.
Când sămânța întâlnește solul se formează planta
Când planta întâlnește gospodina se formează mâncarea
Când mâncarea întâlnește gura se formează gustul.
Când pasul întâlnește asfaltul se formează drumul
Când trupul întâlnește patul se formează odihna.
Când urechea întâlnește glasul se formează zâmbetul
Când carnea simte vibrația se formează sudoarea
Când sudoarea întâlnește sudoare se formează fericirea.
Oricum,
Când dorul întâlnește focul se formează timpul greu
Când dorul întâlnește apa se formează timpul ușor.
Când inima întâlnește dinții se formează curajul
Când dorința întâlnește realitatea se formează împlinirea.
Când inocența întâlnește refuzul se formează maturizarea.
Când sufletul întâlnește sufletul se formează nemateria
Când nemateria întâlnește destinul se formează materia.
Ce rost dacă eu nu întâlnește tu?
Totuși,
Când eu întâlnește Soarele se formează umbra
Când eu întâlnește tu se formează noaptea.
Dar,
Când tu întâlnește ușa se formează singurătatea.
Iar când eu întâlnește singurătatea…
Când eu întâlnește tu se formează noaptea.
Când noaptea întâlnește retina se formează lumina
Când omul întâlnește lumea se formează mirarea
Când mirarea întâlnește gândul se formează întrebarea
Când întrebarea întâlnește sinapsa se formează răspunsul.
Dacă atunci când mirarea întâlnește gândul care formează întrebarea care întâlnește sinapsa dar nu formează răspunsul,
Când gândul întâlnește pămânul se formează sămânța.
Când sămânța întâlnește solul se formează planta
Când planta întâlnește gospodina se formează mâncarea
Când mâncarea întâlnește gura se formează gustul.
Când pasul întâlnește asfaltul se formează drumul
Când trupul întâlnește patul se formează odihna.
Când urechea întâlnește glasul se formează zâmbetul
Când carnea simte vibrația se formează sudoarea
Când sudoarea întâlnește sudoare se formează fericirea.
Oricum,
Când dorul întâlnește focul se formează timpul greu
Când dorul întâlnește apa se formează timpul ușor.
Când inima întâlnește dinții se formează curajul
Când dorința întâlnește realitatea se formează împlinirea.
Când inocența întâlnește refuzul se formează maturizarea.
Când sufletul întâlnește sufletul se formează nemateria
Când nemateria întâlnește destinul se formează materia.
Ce rost dacă eu nu întâlnește tu?
Totuși,
Când eu întâlnește Soarele se formează umbra
Când eu întâlnește tu se formează noaptea.
Dar,
Când tu întâlnește ușa se formează singurătatea.
Iar când eu întâlnește singurătatea…
miercuri, 13 martie 2013
compilatie vol.1
Dacă suntem ca frații
O să mă-nveți să fac semnul crucii,
O să-mi învii morții,
O să-mi adormi demonii.
O să-ți netezesc calea,
O să-ți spun părțile frumoase ale adevărului,
O să te culc înainte de miezul nopții.
Rămâne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită.
Să vrei prea mult, să poți prea puțin.
Poate că povestea asta a fost prea mare pentru mine.
Ce-ți pasă ție, chip de lut,
De-oi fi eu sau altul?
Să te lege ne îngerii.
Și v-ați dus visuri, v-ați dus… mort e al meu frate.
Inima mea se va revărsa într-a sa și-mi va lua sufletul, iar eu îi voi lua Dumnezeul.
Te pup, Oscar!
Pleșu, Eminescu, Paler, Hugo, Schmitt, Sanaev, popor
O să mă-nveți să fac semnul crucii,
O să-mi învii morții,
O să-mi adormi demonii.
O să-ți netezesc calea,
O să-ți spun părțile frumoase ale adevărului,
O să te culc înainte de miezul nopții.
Rămâne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită.
Să vrei prea mult, să poți prea puțin.
Poate că povestea asta a fost prea mare pentru mine.
Ce-ți pasă ție, chip de lut,
De-oi fi eu sau altul?
Să te lege ne îngerii.
Și v-ați dus visuri, v-ați dus… mort e al meu frate.
Inima mea se va revărsa într-a sa și-mi va lua sufletul, iar eu îi voi lua Dumnezeul.
Te pup, Oscar!
Pleșu, Eminescu, Paler, Hugo, Schmitt, Sanaev, popor
luni, 4 martie 2013
Închipuitule
Biet băiat, în mărăcini ai căzut și pe drum viața ți-ai pictat.
Pe-o altă stea și hainele și nemurirea ți-ai uitat.
Ești așa, călâu, frate cu-un călău ce-ți stă-n ureche
Care-ți mai amintește atunci când ai vrea să uiți una-alta.
Spre lună latri blând, spre baltă mergi plângând
Pe unde cu condeiul tău din tine,
Cu lumină de sînge, trasezi.
Și uf, biet băiat, sângele nu-i al altcuiva decât al tău,
Alor tăi ce-au fost și alor tăi ce nu vor veni.
Biet închipuit, fă-ți cărare spre lună cu miros de mare
Ca să poți zbura pe o pasăre măiastră
Spre zare.
Nu mai privi tânjind în oglindă și suspinând la ecran,
Dă-i drumul și să fii tare!
Cine a spus asta?
Eu, închipuitule.
Închipuit ești tu.
Închipuiți suntem cu toții, bietule băiat.
Nu. Eu nu sunt un închipuit. Dacă tot dai tu sfaturi, bietule călău, de ce nu te dai, mă, jos din ureche?
Atunci călăul se dăduse jos din ureche, luase condeiul, îl înfipse în călimara bietului băiat, îl umpluse și mai trasă o parte din drumul spre baltă. Călăul avea obiceiul ca mereu între două linii desenate să lase un spațiu liber, semnalizat cu lună și cu miros de mare, însă călăul nu știa ca băiatul călătorea doar ziua și că era mai tot timpul răcit. Când se plictisise, călăul sprijinise condeiul în tocul său și se duse în urechea sa. În acea seara avea loc o mare petrecere în ureche, iar călăul trebuia să se îmbrace elegant, pentru a putea fermeca călăuzele. Dilema sa era dacă să poarte papion sau cravată. Atunci, călăul din urcehea călăului călâu din urechea bietului băiat călâu îi spusese să nu își aleagă nici papionul și nici cravata, căci la petrecere nu va mai veni nimeni înafară de el. În momentul acela ca un tunet, în care călăul își realizase singurătatea, izolarea din ureche și tragismul propiului destin, bietul băiat își amintise că în 2 zile are simulare la română.
Pe-o altă stea și hainele și nemurirea ți-ai uitat.
Ești așa, călâu, frate cu-un călău ce-ți stă-n ureche
Care-ți mai amintește atunci când ai vrea să uiți una-alta.
Spre lună latri blând, spre baltă mergi plângând
Pe unde cu condeiul tău din tine,
Cu lumină de sînge, trasezi.
Și uf, biet băiat, sângele nu-i al altcuiva decât al tău,
Alor tăi ce-au fost și alor tăi ce nu vor veni.
Biet închipuit, fă-ți cărare spre lună cu miros de mare
Ca să poți zbura pe o pasăre măiastră
Spre zare.
Nu mai privi tânjind în oglindă și suspinând la ecran,
Dă-i drumul și să fii tare!
Cine a spus asta?
Eu, închipuitule.
Închipuit ești tu.
Închipuiți suntem cu toții, bietule băiat.
Nu. Eu nu sunt un închipuit. Dacă tot dai tu sfaturi, bietule călău, de ce nu te dai, mă, jos din ureche?
Atunci călăul se dăduse jos din ureche, luase condeiul, îl înfipse în călimara bietului băiat, îl umpluse și mai trasă o parte din drumul spre baltă. Călăul avea obiceiul ca mereu între două linii desenate să lase un spațiu liber, semnalizat cu lună și cu miros de mare, însă călăul nu știa ca băiatul călătorea doar ziua și că era mai tot timpul răcit. Când se plictisise, călăul sprijinise condeiul în tocul său și se duse în urechea sa. În acea seara avea loc o mare petrecere în ureche, iar călăul trebuia să se îmbrace elegant, pentru a putea fermeca călăuzele. Dilema sa era dacă să poarte papion sau cravată. Atunci, călăul din urcehea călăului călâu din urechea bietului băiat călâu îi spusese să nu își aleagă nici papionul și nici cravata, căci la petrecere nu va mai veni nimeni înafară de el. În momentul acela ca un tunet, în care călăul își realizase singurătatea, izolarea din ureche și tragismul propiului destin, bietul băiat își amintise că în 2 zile are simulare la română.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)