5 dnag (7 dorințe pentru peștișorul de aur)

de acum până pe 5 a 7-a
cu tot somnul să-mi adorm Iubirea
și cu toată oboseală să-mi tranchilizez Dorul
viciile să se ducă în vacanță
măcar să se prefacă, mintea, că îi pasă
să scap de uitare
și să clipesc doar când ies la Soare
să nu mă mai gândesc la Mare…

4 dnag

de fiecare dată când buldozerele astea lungi
îmi curăță puchii
zâmbesc ca un nătâng pentru că resimt
cum cu grijă-mi culegeai mereu
somnul întărit
bob cu bob
de pe fiecare geană
sărut cu sărut
de pe fiecare pleoapă
zâmbet cu zâmbet
de pe fiecare ochi
bun te-ai mai trezit, Soare!

mmmmmmte

sărut gropițele, ochii
ador zâmbetul și gura
mângâi urechile, părul
văd spatele și fața
călătoresc picioarele, necunoscutul
îmbrățișez trupul, suflul

gelozia nu-i o problemă, distanța nici atât
că te scobești în nas e chiar un plus
vorba ta mă termină, iar curajul să nu-l dai niciodată laoparte
un singur lucru nu-l suport prea bine
absența ta.

ne cunoaștem de mai ieri
dar te simt de mai totdeauna
și ne sărutăm transcendental
deși ne vedem ocazional
ne alintăm și ne urăm somn ușor, bună dimineața
am mai crescut un pic, știi bine
gheața se topește, nu mi-e dor de tine
te iubesc azi!
dar oare mâine?

unii spun că luna o poți călca doar într-o baltă
alții spun că au pășit deja pe ea
eu spun că acolo e casa mea,
dar și a ta.
asta rimează cumva cu Franța, a?

ca și Iona, dar împreună, am construit un locaș în mijlocul orașului unde să ne putem ține de mână
dar Iona și-a dat seama la timp sau timpul și-a dat seama de Iona...
poate pur și simplu nu sunt Iona.

nu știu aproape nimic.
nu sunt sigur de culoarea cerului sau dacă îmi e foame
nici măcar câte degete o omidă are
habar nu am de ce bate vântul
cum am ajuns în halul ăsta
de ce curge apă la robinet
și nici ce mașină am.
eu știu doar că

absoluți am fost cândva, necunoscuți și iubiți
infiniți vom fi mereu, Luceferi și Cocozauri
îndrăgostit sunt acum, cu tine și fără tine

3 dnag (alegoria vieții)

Avion cu motor
nu mă lua cu tine-n zbor!
Ba te iau
că ești mic
și te cheamă polinic
că ești prins într-un ibric
și te fierb la foc mic.
ce-o să-mi faci, ce-o să-mi faci?
ce-o să-mi faci, că ești mic
și ești prins într-un ibric.
ce-o să-mi faci, ce-o să-mi faci?
ce-o să-mi faci, că ești mic!

regele moare?

Iar au înflorit teii…
Mama, Tată, iar au înnebunit teii!!!!
Și mirosul lor mă îmbată
Nu cred că mă voi mai trezi vreodată…
Să îi tăiem!
Să îi tăiem pe toți, pentru că altfel nu mai putem.
Cei de lângă bloc, apoi cei din parc, cei din oraș și pe toți ceilalți din lume
Va fi secretul nostru, al meu și al vostru.
Să îi tăiem cu fierestrăul, iar dacă nu sunt suficiente în lume câți salcâmi îi tăiem cu lingurițe
sau cu periuțe de dinți, sau uite, cu degetul ăsta
îmi dau eu mâna, dar să îi tăiem
odată și pentru totdeauna.
Cu florile să nu facem ceai, iar cu crengile să nu construim căsuțe.
Îi ardem, să nu afle nimeni niciodată.
Cu cenușa lor nu ma fac Othello și nicidecum Treplev
dacă trebuie, eu promit, promit, o voi mânca
cu cealaltă mână, daca alta nu voi mai avea,
cu cealaltă gură, dacă asta nu va mai putea,
cu celălalt stomac, dacă altul…
Închideți geamurile și purtați măști!
măști groase, fără grimase și fără ochi.
…E în piele,
dar o dau jos,
fac tot ca să nu mai simt mirosul cel mai frumos!
Prefer algele împuțite sau șobolanii descărnați
dar fără tei parfumați…
Vă rog, tăiați-mi teii și dați-mi grâne
iar eu voi spera, cuminte, la zile și nopți mai bune.
Se aude un avion. Ah, a desfrunzit teii. Ah, a prăbușit teii. Ah, teii?