Pe cand pasari colorate si vii taiau in mii de fasii cerul care avea nenumarate culori…
- Ce sa spun…Imi mai aduc vag aminte de acele vremuri. Hmmm… Pot afirma insa, ca o dimineata cruciala pentru existenta mea de zi cu zi, de atunci si pana acum era accea in care eu, Keyla… Nu stiu…Nu m.am mai gandit la asta de mult. Dar pentru ca sunt o adevarata Doamna trecuta cu brio de sarmanta tinerete…Purtam o rochie alba, cu flori colorate! Salele imi erau inconjuraet de…cum ii spune…ca o curelusa…De un cordon albastru. Parul era prins in doua codite, cu doua panglici…roz-bon bon si oranj. Gulerul de rochita accea ma supara grozav! Obraznicatura accea, la cea mai mica adiere de vant, se ducea de colo colo! Imi acoperea fata palida! Neobrazatul! Cred ca….sigur purtam pantofiorii albi. Tocul era mic si pantoful stang avea o mica ruptura…Am iesit la o plimbare. Era clad. Pe postul national s.au prognozat 34 de grade! Eram trista…cred. M.am plimbat pe langa copacii albastri, florile care cantau, zabrele care isi plimbau stapanii si lacul plin de tipari. Era pur si simplu o dupa.amiaza nemaipomenita si extrem de cotidiana…monotona. Ma gandeam la Bambilu. Cel pe care il…
WRUF…TZANNNNNNNNNNNNNNG
Si de odata…fara sa ma astept…a tasnit ca de nicaieri…fara pic de mila si judecata…cred…fulgerator… inimaginabil…nemaipomenit…!!! Dupa acest detaliu nesemnificativ…pluteam…Pantofii albi s.au dezlipit de asfalt, rochita inflorata era fluturata in vant, coditele prinse in panglici cred ca atingeau cerul care era incredibil de sus. Ce vremuri…Acum…salele mele! Spatele meu! Valeo, valeu… Vedeam tot orasul! Buzele mele date cu ruj rosu, facea acum posibil ca dintii sclipitori sa se vada! Cu totii! Dealurile cu fan, vaculete mov care zburdau, Bambilu!!! ,,BAMBILUUUUU!!!’ am strigat eu. ,,BAMBILUUUUU!!! Ma vezi? Pot zbura! Bambiluuuuu!!!”. Dar apoi , din senin, de nicaieri, inimaginabil, fara a ma astepta, a tasnit din nou! Jneap! M.a trantit de sol! ,,Jneap! Poc! Badadabum!” , am auzit eu. Apoi, pluteam. Ca unul dintre baloanele pe care le primeau copii la festivaluri. Cred ca…,,Vai de mi…!!!” am exclamat eu! Oasele mele…Oasele mele albe…Oasele mele albe erau…Goale! ,,Jneap! Poc! Badadabum!” imi mancase carnea? Nu puteam crede asa ceva! Ce fel de ritualuri canibalice sa fi avut loc in oraselul nostru micut? Dar totusi…Eram un schelet…Un schelet care plutea intr.o rochie inflorata, cu parul prins in cozi si cu buzele rosii, zambitoare. Vedeam totul! Campurile, dealurile, mutii, marea, Japonia si pe Bambilu…,,BAMILUUUU!!!” am strigat eu. .,,BAMBILUUU!!! Ma vezi? Uite! Iti fac cu mana! Poti sa ma auzi? Poti sa ma vezi?” Eram atat de fericita…Se uita la mine…Eram dezgolita de…carne…dar ma privea bland si patrunzator/ dar el a fugit speriat. Eu inca il strigam…,,BAMBILUUUU!!! Ma vezi?”…Si am stat acolo, ca un balon. Strigand. Apoi, nu stiu cum dar…Am ajuns aici…Chiar…daca stau bine sa am gandesc…chiar ieri! Inca mai zambesc! Cat timp eram acolo sus am fredonat acea melodie celebra, pe care doar eu o cunosteam…,,Un elefant se legana, pe o panaza de paianjen…”
- ,,Si pentru ca , nu se rupea…”
- Cine.i acolo?!?
- Sunt eu…BAMBILUUU!!!
- Bambiluuu?!?! Chiar tu…Dragul de tine…Nu m.ai uitat! Esti un scump! Iar …vai de mine! Bomboanele mele preferate! Cu menta si capsuni! Cum de ai stiut?
- A,,,Scuzati.ma. Dar bomboanele acestea sunt pentru sotia mea, Keyla. Le.am cumparat de peste drum si am venit sa vad ce mai faceti. Apoi ma duc acasa. Sarbvatoresc 47 de ani de casnicie fericita, plina de impliniri, reusite. Plina de rozul vietii si de roadele lumii!
- Ramai cu mine, Bambilu. Dupa tot acest timp. Dupa tot ce am facut.
- A…scuzati.ma. Cum ziceati ca va cheama?
- Ce sa spun…Imi mai aduc vag aminte de acele vremuri. Hmmm… Pot afirma insa, ca o dimineata cruciala pentru existenta mea de zi cu zi, de atunci si pana acum era accea in care eu, Keyla… Nu stiu…Nu m.am mai gandit la asta de mult. Dar pentru ca sunt o adevarata Doamna trecuta cu brio de sarmanta tinerete…Purtam o rochie alba, cu flori colorate! Salele imi erau inconjuraet de…cum ii spune…ca o curelusa…De un cordon albastru. Parul era prins in doua codite, cu doua panglici…roz-bon bon si oranj. Gulerul de rochita accea ma supara grozav! Obraznicatura accea, la cea mai mica adiere de vant, se ducea de colo colo! Imi acoperea fata palida! Neobrazatul! Cred ca….sigur purtam pantofiorii albi. Tocul era mic si pantoful stang avea o mica ruptura…Am iesit la o plimbare. Era clad. Pe postul national s.au prognozat 34 de grade! Eram trista…cred. M.am plimbat pe langa copacii albastri, florile care cantau, zabrele care isi plimbau stapanii si lacul plin de tipari. Era pur si simplu o dupa.amiaza nemaipomenita si extrem de cotidiana…monotona. Ma gandeam la Bambilu. Cel pe care il…
WRUF…TZANNNNNNNNNNNNNNG
Si de odata…fara sa ma astept…a tasnit ca de nicaieri…fara pic de mila si judecata…cred…fulgerator… inimaginabil…nemaipomenit…!!! Dupa acest detaliu nesemnificativ…pluteam…Pantofii albi s.au dezlipit de asfalt, rochita inflorata era fluturata in vant, coditele prinse in panglici cred ca atingeau cerul care era incredibil de sus. Ce vremuri…Acum…salele mele! Spatele meu! Valeo, valeu… Vedeam tot orasul! Buzele mele date cu ruj rosu, facea acum posibil ca dintii sclipitori sa se vada! Cu totii! Dealurile cu fan, vaculete mov care zburdau, Bambilu!!! ,,BAMBILUUUUU!!!’ am strigat eu. ,,BAMBILUUUUU!!! Ma vezi? Pot zbura! Bambiluuuuu!!!”. Dar apoi , din senin, de nicaieri, inimaginabil, fara a ma astepta, a tasnit din nou! Jneap! M.a trantit de sol! ,,Jneap! Poc! Badadabum!” , am auzit eu. Apoi, pluteam. Ca unul dintre baloanele pe care le primeau copii la festivaluri. Cred ca…,,Vai de mi…!!!” am exclamat eu! Oasele mele…Oasele mele albe…Oasele mele albe erau…Goale! ,,Jneap! Poc! Badadabum!” imi mancase carnea? Nu puteam crede asa ceva! Ce fel de ritualuri canibalice sa fi avut loc in oraselul nostru micut? Dar totusi…Eram un schelet…Un schelet care plutea intr.o rochie inflorata, cu parul prins in cozi si cu buzele rosii, zambitoare. Vedeam totul! Campurile, dealurile, mutii, marea, Japonia si pe Bambilu…,,BAMILUUUU!!!” am strigat eu. .,,BAMBILUUU!!! Ma vezi? Uite! Iti fac cu mana! Poti sa ma auzi? Poti sa ma vezi?” Eram atat de fericita…Se uita la mine…Eram dezgolita de…carne…dar ma privea bland si patrunzator/ dar el a fugit speriat. Eu inca il strigam…,,BAMBILUUUU!!! Ma vezi?”…Si am stat acolo, ca un balon. Strigand. Apoi, nu stiu cum dar…Am ajuns aici…Chiar…daca stau bine sa am gandesc…chiar ieri! Inca mai zambesc! Cat timp eram acolo sus am fredonat acea melodie celebra, pe care doar eu o cunosteam…,,Un elefant se legana, pe o panaza de paianjen…”
- ,,Si pentru ca , nu se rupea…”
- Cine.i acolo?!?
- Sunt eu…BAMBILUUU!!!
- Bambiluuu?!?! Chiar tu…Dragul de tine…Nu m.ai uitat! Esti un scump! Iar …vai de mine! Bomboanele mele preferate! Cu menta si capsuni! Cum de ai stiut?
- A,,,Scuzati.ma. Dar bomboanele acestea sunt pentru sotia mea, Keyla. Le.am cumparat de peste drum si am venit sa vad ce mai faceti. Apoi ma duc acasa. Sarbvatoresc 47 de ani de casnicie fericita, plina de impliniri, reusite. Plina de rozul vietii si de roadele lumii!
- Ramai cu mine, Bambilu. Dupa tot acest timp. Dupa tot ce am facut.
- A…scuzati.ma. Cum ziceati ca va cheama?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu