Adormirea Fricii Domnului

Când croncănitul gândurilor-mi-se liniștește
și stângacele trup-mi-se odihnește
se aude dintr-o-mi peșteră depărtată
un urlet
1. un urlet
care îmi trezește ciorile croncăninde
cu albeață-i vorbirea, zoborului tăcerea, somnului plăcerea
și pleacă una sau pleacă împreună
dar nu se mai întoarce minciună din hău
regina ciorilor mâncată
iar atunci adorm eu.
2. un urlet
pe care îl aud dinăuntru cu ceva dinafară
și îl caut pe dinăutru și îl găsesc pe dinafară,
un alt fioros urlu
care înghițit de al meu
mestecă acel cânt la care Chopin nici nu a cutezat,
iar Galer nici nu a sperat.
3. un urlet
pe care nu îl înțeleg
dar care știe ceva presus,
iar când îl spun
„urlete, de ce urli, că nu te aud”
nici el nu mă aude
iar când celălalt eu încep și eu să urlu
parcă-parcă
iar când și celălalt eu încep și eu să urlu
parcă-parcă-parcă
iar apoi cealaltă regina spune
„ho, nătărăilor”
iar urletul o înghite și pe ea
și pe mine și pe tine și pe tine
și apoi
și pe tine, dar
parcă-parcă-parcă-parcă
mie mi-e mai bine.