joi, 7 iunie 2012

Când ajung la unu, atige ora cu degetul, bine?
Trei, stai întinsă,
Doi, relaxează-te,
Unu.

Ești!
Aici sau acolo?
Nu mai contează! Ești!
Ce caldă ești, minunea mea!
Ssss, nu gândi.

Cât timp am închis ochii, a dispăut totul și apoi a renăscut în tine.
Chiar și eu.
Eu nu mai sunt, nimic nu mai este.
Doar tu.
Ne încleștăm ca racii și nu ne mai dăm drumul niciodată.
Ne încleștam unul de celălalt ca și cleștele de rufele ude puse la uscat.
Ne simțim ca și bebelușul în burta mamei. Ba chiar mai bine pentru că ne putem îmbrățișa.
Nu mai e nimic concret.
Doar tu.
Nu mai există timp, nici loc, nici șoaptă nici văz.
Văd cu buricele degetelor, douăzeci la număr,
Miros cu pielea,
Aud cu sufletul,
Vorbesc cu inima,
Exiști doar tu..
Respirăm simultan dar expirăm separat.
Batem ca descreierații din inimă,
Ne îmbrățișăm și din (re)unirea noastră se formează materia.
Vreau să spun ceva, tu mă săruți.
Sărutul nostru provoacă Big Bang-ul,
Ochii tăi, lumina.
Chiar și Luna cea neagră e în ochii tăi.
Stelele îți sunt întruparea gemetelor ușoare,
Iar tu însăți te transformi în Pământ.
Pământ din care la rândul tău vei fi creată și dăruită mie,
Mie cel apărut pentru că te plictiseai și erai plină doar de păduri virgine.
Din trupurile noastre, prin fiecare por, curg șiroaie de fericire care formează valuri imense,
Sunet cleios de baltă
În care noi doi, împreună ne vom îneca și ne va fi atât de bine.
Ne aruncăm în ochii celuilalt precum soldații în lupta.
Devenim din raci încleștați, lei înfierbântați, apoi canibali înfometați care vor să se sfâșie,
Să se mănânce, să se devoreze pentru că au înnebunit de atâta foamne.
Nu mai conștientizăm nimic.
Ne supără că nu ne este suficient trupul să ne transmitem iubirea,
Vocea să ne spunem iubirea și ne agităm...
Dar, undeva, cât timp trupurile noastre se zbat, transpiră și gem de plăcere,
Sufletele noastre stau liniștite, zâmbărețe și înoată în Marea dragostei noastre.
Odată cu tine a apărut fericirea și odată cu tine a dispărut tot ce nu a fost și nu va să vină.
Între timp au apărut și timpul și locul.
Timpul îmi spune că trebuie să plec,
Locul mă dă afară,
Iar tu, tu Îngere, tu nu poți face nimic.
Doar să deschizi ochii.

Să vezi degetul care apăsa pe oră ca și cum ar fi vrut să nu o mai lase să treacă,
Să îl ridici, să zâmbești pentru că ai înnegrit ecranul de atât de mult apăsat,
Să te calmezi, să îți reglezi respirația,
Să începi să revezi cu ochii,
Să miroși cu nasul,
Să auzi cu urechile și să vorbești cu gura.
Să îți lași sufletul în Marea dragostei noastre,
Să îmi scrii că mă iubești
Și să vii la mine, îngerașule!

Un comentariu:

missysparrow spunea...

''Miros cu pielea, Aud cu sufletul, Vorbesc cu inima.'' Cat de frumos te joci cu literele :) Bravo!