joi, 21 februarie 2013

Visul dinspre 20 spre 21 februarie 2013


M-ai trimis în librărie să îți caut un ghiozdan alb.
Căutând în labirint m-am rătăcit.
Nu mai răspundeai.
Am găsit ghiozdanele albe.
Am deschis unul.
Înăuntru era îngrijitorul bisericii din cartier, mai bătrân decât însăși biserica.
Era bolanv, galben și întins în pat.
Pe cap avea o oaie.
În cameră mirosea a bătrân de la țară.
Lângă pat, pe de-o parte era o orchestră de acordeoane.
Pe cealaltă parte eram eu la cinci ani.
Eu mă uitam lă bătrân.
Bătrânul spunea că e singur și că așa va muri.
Orchestra cânta.
Bătrânul plângea.
Eu l-am îmbrățișat.
Ori am intrat în ghiozdan ori am plecat.
Afară ningea.
Ne-am întâlnit.
În spatele unui bloc, în zăpadă, nins, cu oaia pe cap, galben, bătrânul.
Fusese dat afară din casa lui.
Biserica de care avusese grijă nu putea avea grijă de el.
Stătea în fund și cânta.
Eu, cel de cinci ani, eram lângă el.
El cânta, eu dansam.
Își cânta tot sufletul prin ochi, prin glas, prin mâini și prin mine.
Eu, cel de cinci ani, încercam să îl înveselesc dansând ghiduș și cu foc.
El râdea.
Eu am găsit un acordeon.
Cântam împreună.
,,Da’ dă-i cu ceapă/ dă-i cu seapă, dă-i cu usturoi/ cu ustuoi cu ustuoi!”
El s-a oprit.
Eu, cel de cinci ani, l-am îmbrățișat și i-am spus să se odihnească dacă vrea că eu pot dansa și așa.
I-am spus că fac totul ca să fie fericit și să nu moară.
El m-a întrebat daca eu am de gând să mor.
I-am spus că nu.
El mi-a spus că el are de gând să moară, dar că povestea nu se termină aici.
M-a mângâiat de cap.
Eu, de acum, m-am întors spre tine și am plâns.
Tu m-ai prins de nas și mi-ai spus că acum trebuie să mor și eu.
Din spate am auzit un strigăt.
Finalul primei părți.

Niciun comentariu: