7 dnag

doar pe tine te mai am.
Z
Y
X
W
V
U
Ț
T
Ș
S
R
Q
P
O
N
M
L
K
J
Î
I
H
G
F
E
D
C
B
Â
Ă
A
……….
poc

Ce ață?

istoria cotidianului sugerează că sângerează
picături în tampoane, insule în oceane
câte unul la gunoi, câte una la depărtare
fiecare pustiește din ceață-n
ceață-n fiecare dimineață,
din cuțit-n farfurie digerând sufletul gol
pe-ntuneric plutind
care încotro
din pahar zărind atimpul
ajungând pe insule căutând comori rătăcite, prăfuite, închipuite
zdrobit tampon în gunoi, pe lumină de ceață,
fugind prin ceață, putrezind în ceață, devenind ceață.
mirat că acum învăluiești tot fără să atingi nimic
iar ața ne dezleagă
timpul te biciuiește, rana ți se adâncește, sângerarea îți crește
până când
bătrânețea te uimește.

Gândacule

gândac
când ac ân gând, na…
cad adânc-n lac
ângân, ângân…
Ea-n Ana, Ana-n Dana, Dana-n Lena, Lena-n Elena, Elena-n Ada, Ada-n Anda, Anda-n-n-n-n-n---ne?
du-le, cu elan, cucule, calea le aratâ
de nuc, leagâ cu dale, calule, gându ce-l duc
da, da` dacâ da, când?
când ân gând cad adânc
gan! dâng! gad! dâng!
nada.
eu nu-ngân, nu-n gând
eu gândac-n gând?

Ultimul om

Cerul înghesuia atât de tare sinele oamenilor încât în urechi le-a tunat liniștea, în gură, tăcerea, iar în ochi Dumnezeul.
Azi a coborât cerul peste oameni și din ei s-a scurs Dumnezeu.

Azi a apărut Dumnezeu și nu a spus nimic.
Lumea voia să țipe, să întrebe ,,Doamne, tu ești? Doamne, ce e viața? Doamne, până când? Doamne, de ce? Doamne, iartă-ne!” dar tăcerea nu ierta.
Dumnezeu tăcea și se uita.

Cândva oamenii s-au aruncat împreună cu Dumnezeu într-o depresiune de tăcere care eroda.
și nu au mai ieșit de acolo.

Dumnezeu nu avea spate.
Nu îmi amintesc ochi dacă avea,
Dar sigur Dumnezeu nu clipea.
Dumnezeu îndrăznește să te întrevadă inconștient, se zice.

Unii spun că l-au auzit șoptind limba păsărilor,
alții spun că lui Dumnezeu i-a curs o lacrimă,
alții spun că au văzut două lacrimi curgând pe obrazul lui Dumnezeu,
eu, unul, nu am văzut nimic.
Cei mai mulți spun ca au avut o imanentă revelație.
Nimeni nu știe sigur pentru că fiecare era singur.

Oameni au plâns sau au urlat disperare mută în fața lui Dumnezeu și el tăcea.
Nietzsche se răsucea și El tăcea.
Oameni înnebuniți de tăcerea Domnului l-au scuipat și înjurat,
oameni dezgustați de păcat și-au vomitat viața
și în fața lor stătea Dumnezeu și nu spunea nimic.

Azi a coborât cerul peste oameni și din ei s-a scurs Dumnezeu.
Azi a apărut Dumnezeu și eu nu am înțeles nimic.
Când l-am văzut pe Dumnezeu am văzut oglindă,
iar în oglindă am zărit ceea ce am căutat să văd
iar în oglindă am privit ceea ce am căutat să înțeleg
iar în oglindă îmi ședea Dumnezeu.
am mulțumit,
dar nu am înțeles nimic.

Dacă tot e singur și e mut și peste tot
Dumnezeu nu strigă surd din albastru și surd din scaun?
E mare păcat că aud doar cu urechea și înțeleg cu matematica, Doamne?

dar nu înțeleg nimic.

Așa că am continuat fără a șopti limba păsărilor,
fără a-mi curge o lacrima sau două,
am privit oamenii în ochi și am tăcut, dragă Dumnezeu. Le-am zâmbit îngerilor și le-am muțumit dracilor, dar să știi că am făcut-o fără să înțeleg nimic.

Alternativă

Cred că mi-ar plăcea să fiu copac
strașnic înfipt cu picioarele în pământ și cu capul pe umeri.
Un copac normal, cu sămânță și toate cele.
Cu siguranță aș fi un pom din flori și nu aș fi deloc mirat.
Nu aș avea problemele de azi sau grijile de mâine
și în special povara amintirilor de ieri nu m-ar apăsa în drumul meu spre cer.
Scrâșnetul sforăitului trunchiului meu ar speria copiii și ar întrista bătrânii,
părul meu s-ar certa mereu în vânt cum numai
frunzele frunzăresc,
capul mi-ar fi doar cu păsărele și ciori
iar ramurile mele nu ar scrie poeme.
Noapte aș încerca să ating o anume înstelată,
Ziua m-aș tot îndrăgosti de o oarecare fată,
la apus mlădițele mele ar inspira filosofii într-un contrasens,
la răsărit umbra mea va îngriji de un sărman nedormit și neatent,
atemporal dragostea îndrăgostiților mi-ar rașcheta scoarța tare
și nu mă va durea
pentru că sub coaja mea voi adăposti toate cometele, picioarele, secretele, clipele
și oamenii.
Poate aș fi un copac altruist și mi-aș da fructele pe afară
sau egoist, să păstrez în mine tot ce nu merită să vadă vertebratele.
Un așa copac…
Dar ce naiba?
Aș fi doar un copac, ca toți copacii
fără ochii Blandieni și umbra Stănesciană,
ci doar cu impasibilitatea Galeriană.
Fără inimă, fără scop, pe un vîrf de lună sau într-o livadă nebună
nu-mi-ar-păsa-!
Copiii, poate, mi-ar striga
,,Doamne, ce baobab frumos!”
și ar vrea să vină la mine.
Veniți, copii, veniți și voi oameni mari,
veniți ploi, veniți strigoi, veniți caiete fără foi
și păsări fără adăpost
veniți topoare și veniți hoți
veniți nimeni sau veniți voi toți
oricum, ca și mine, veniți fără rost.

compilație vol. 2 (nemachiate, neparfumate, udate, vamaioate)

Te credeam stea, dar erai lampion
Mă credeai piatră, dar eram om.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>><>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Mi-e o lene de încap în ea trei balene și copiii lor,
Sirene, ape, uscaturi, kilometri și înalturi
Tot ce este și nu a fost
Dar, într-un astfel de loc, tu nu ai încăput

Atunci am strâns pumnul, am închis ochii
Și am sugrumat lumea până în nimic,
Iar apoi nimicul în ceva și mai mic
Dar, într-un astfel de loc, tu nu ai încăput.

Inspiră. Expiră.
Te tot duci.
Inspirat. Expirat.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<><<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< E un moment eu cu mine Eu sunt eu doar cu tine, dă-te jos, dă-te de pe mine Glumeam, rămâi cu mine. Orice apă curge înspre mare Pleosc, pleosc, în mare Cum spune rugăciunea, eu sunt mic tu fă-mă mare Dar tu nu ești Dumnezeu, iar eu nu sunt eu. Cum pământul fuge în jur la Soare Eu spre tine nu vin și asta mă doare Nu înțeleg, cred, eu cred Eu sunt doar moale Îmbrățișați să dormim Tot ce mă vrei tu Fii aici, fii a mea (Un cățel a venit, Piști!, și nu e treaba mea. Sughiți. Ho! Nu mai vreau să îți spun târfa) Atât. A. A. Și hai acasă. >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Vii sq ne pișăm un mare?
îlmi place mult când te piși în mare
Și mare înspre tine se pișă
Non stop
Și dacă te uzi răceștipipi
Dar stelelele veghează
Stelele
Ele veghază (mereu)

6 dnag

Stai, a zis pământul rotirii și meteoritul ciocnirii, dar nu a stat,
Stop, a zis pâinea cuțitului și ciocolata grasei, dar nu s-a stopat,
Rămâi, ți-am șoptit eu ție și du-te ți-am strigat.
Inexplicabil. Tu ai rămas.

Atunci cand sperii un cal, calul fuge

Este un latrat turbat si surd de zile in sir. In cazul in care relatiile diplomatice trimise de vulturi albi, de la distanta, nu vor rodi, iti voi declara razboi si iti jur, iubito, voi lupta cavaler si cu machiavelism. Teritoriul asta nu se va lasa cucerit, pentru ca nu este al meu, ci al copiilor copiilor mei, nu ai nostri, ma asculti? Ma auzi, iubito?

Tendintele tale hegemonice vor fi oprite cu ajutorul corpurilor vecine. Aurul este in minele mele si acolo va ramane, pentru ca el nu este al meu, ci al copiilor copiilor mei, nu ai nostri, ma privesti? Ma vezi, iubito?

Fulgerele biciuiesc cerul care tuna de durere, dar cat timp aici, pe pamant, potopul nu imi va scufunda corabiile, eu navighez si caut sa ma extind in trupuri straine. Ridici steagul pacii pe care abia il flutura superficial a ta suflare, nu a vantului strigare. Iar vantul e urletul meu, nu al copiilor copiilor mei, nici ai nostri, ma intelegi? Ma concepi, iubito?

Poamele, femeile, copiii si barbatii se vor ascunde, iar eu te voi invinge. Ma voi apara. Eu nu voi ataca. Eu nu voi a ma lasa. E pace ori e apocalispa lui Ioan, pentru ca asta este lupta mea, nu a copiilor copiilor mei, nici ai nostri, ma simti? Ma mai simti, iubito?

E despre alegere. E despre asumare,necunoscuta fetei tale frumoase si sufletului tau care ma curenteaza. E despre lupta. E despre pace.

5 dnag (7 dorințe pentru peștișorul de aur)

de acum până pe 5 a 7-a
cu tot somnul să-mi adorm Iubirea
și cu toată oboseală să-mi tranchilizez Dorul
viciile să se ducă în vacanță
măcar să se prefacă, mintea, că îi pasă
să scap de uitare
și să clipesc doar când ies la Soare
să nu mă mai gândesc la Mare…