Acuș

Părinte, Dumnezeul când l-a meșteșugit pe Adam,
După ce a luat o mână de țărână, cu viermi cu tot,
A amestecat-o cu apă de mare, a aruncat-o spre Soare, a bătut-o cu lemn dulce,
A uscat-o peste trandafiri, a modelat-o după chipul și asemănarea Sa,
I-a dat har, Doamne, harul divin
Și i-a spus: Acuș?
Acuș îți vine Eva.
Acuș vei fi dat afară din grădina Raiului.
Acuș vei uita că ai pășit cândva pe aici și vei uita de Mine, pentru că
Acuș vei putea să o iubești pe Eva ca și cum ar fi singura femeie de pe pământ și
Acuș îi vei avea pe Cain și Abel și un păcat strămoșesc care nu te va lăsa și îți va șopti mereu că
Acuș vei înțelege cu adevărat ce înseamnă a fi muritor.
Așa a făcut, părinte?
Dacă a făcut așa, pentru că eu așa cred că a făcut atunci...
De ce cred asta?
Pentru că și pe mine mă bântuie Acuș, părinte.
La fel ca Acuș-urile lui Adam și, probabil, Sfinția Voastră, ca și Acuș-ul ce vă roade.
Atunci.... de ce?
Avem Acuș pentru a ne putea gândi, pentru a ne putea răzgândi?
Pentru a prelungi așteptarea și pentru a avea fi mai fericiți Atunci?
Dar, părinte!
Și așa suntem niște proști păcătoși!
Abia dacă ne dăm seama ce vrem și atunci ne lovește Acuș.
Atunci de ce mai vrem, de ce mai suntem dacă e mereu Acuș și așteaptă?
Iertați-mă părinte, îmi bag piciorul în toate la timpul lor!
Eu vreau acum! Acum! Acum! Acum!
Gata. Nu mai țip.
Iertare părinte, sunt disperat.
Nici nu mai știu ce vreau.
Doamne Dumnezeule! Acuș!
A cu Ș!
Aș!
Acuș e aș, e focul din surcică ce așteaptă să ardă.
Sau mărul din măr, para din pară...
Dar dacă e mărul din pară?
Atunci să piară!
Să piară acum sau să aș...
Să aștepte...
Ah, părinte!
Dacă am avea totul acum și nu ar mai exista Acuș,
Fiecare plăcere să fie simțită Acum și nu Acuș,
Toate butoaiele de dor să se golească ca butoaiele cu vin la Sfantul Gheorghe,
Dar nu în stomac, ci în inima cea de deșert,
Pentru cei ce vor, fiecare acum să devină tot acum, nu acuș, trecut sau ceea ce va să vină,
Toate sau măcar una, Doamne, una pentru fiecare om dă-ne un Acum, nu Acuș!
Înțeleg că îl avem pe acumul Acum, dar dacă am avea Acuș-ul Acum!
Asta e ceea ce vreau!
Și astfel, prin tot Acuș-ul ce devine Acum,
Acum fiind o clipire,
Am putea avea totul și totul s-ar sfârși.
Am muri Acum și nu Acuș.
Dar am fi totodată și mai fericiți Acum și nu Acuș.
Ne-am întoarce în Rai, Acum și nu Acuș!
Dar dacă acea clipire în care mâna lui Dumnezeul ne-ar mângâia creștetul sufletesc
Trece și nu ne dăm seama?
Vai, părinte! Dacă deja a trecut?
Asta ar fi groaznic!
Sfințenia Vostră spuneți că acea clipă a fost când ne-am născut?
Na... Ce să spun... Eu vă cred
M-ați lăsat fără niciun argument...
Spuneți Luminăția Vostră, că vor mai fi?
Că au mai fost?
Că și acum e una?
Doamne Dumnezeule...
Dar acum nu e Acuș!
Doar dacă acum e acuș-ul de mai devreme și deja a trecut și mai vine unul care uite că a trecut...
Deci la asta se uita babele pe pridvor.
Dar e o prostie!
Nu mai, părinte, gata.
Vorbim mai acuș, acum mai așteaptă lumea și nu e bine să-l facem pe Dumnezeu să aștepte.

Hah

O, drace, nu pot să cred că-ți spun asta
Nu cumva să negi
Să nu minți că nu vrei să mă vrei!
Oricum nu contează.
Vreau să ai nevoie de mine, drace!
Să simți că mereu trebuie să fiu eu acolo.
Să simți că urmează să te îndrăgostești.
Să vezi barajul care stă să se rupă,
Apa care stă să te înece,
Să te agiți pentru că știi ce urmează,
Dar să te bucuri că niciodată, niciodată nu a mai fost la fel.
Să știi că o să se rupă barajul, că apa o să te ia pe sus, să știi că nu poți face nimic să împiedici asta
Și să aștepți.
Să simți că mereu când vibrează telefonul, ți se topesc genunchii.
Închizi ochii și te rogi
Dă, Doamne, să fie Dracul!
Să simți lilieci în stomac atunci când nu sunt eu
Și un par în gât atunci când sunt.
Vreau să te gândești la mine. Nu de 100 de ori pe secundă.
De 666 ori pe secundă.
Sau 999. Sau 6666.
Vreau să nu mănânci ca să te hrănești din complexa mea amintire.
Vreau să te machiezi, să mergi, să dormi, că cânți și să te dezbraci doar pentru mine.
Vreau să-mi faci masaj și clătite.
Vreau să-mi pui sos pe pizza.
Vreau să îmi decojești fructele cu coajă și să scoți sâmburii din fructele cu sâmburi.
Vreau să ai sute de melodii pe care să le fredonezi și să ți-se facă piele de găină
Gândindu-te la mine.
Să fiu în memoria ta nu un zeu.
Ci eu.
Să nu te superi atunci când miros a usturoi.
Să te trezești cu mine, să adormi cu mine. Să dormi cu mine. Să mergi cu mine.
Iar eu să nu fiu acolo, neapărat.
Să mă speli pe burtică și să te joci cu părul meu.
Să-mi spui că sunt slab, dar puternic.
Să crezi când spui asta.
Să îți placă Knife doar pentru că mie îmi place Knife.
Să mă lingușești.
Să știi când să te oprești.
Să vii să mă vezi, drace!
Să tremuri așteptându-mă, dar nu de vânt sau crampe, ci dinăuntru.
Să aplauzi.
Să nu te saturi.
Să fii rea.
Să mă alinți, dar nu în public.
Să ai răbdare și să mă aștepți.
Să te simți norocoasă.
Eu să fiu gândul tău.
Vreau să mă desenezi pe caiete, să scrii numele meu în nisip și apoi să-l șteargă valul.
Să te gândești la mine atunci când îmi vezi inițialele.
În fiecare om să vezi o parte din mine dar doar eu să te pot mulțumi.
Să fii fericită și tristă în același timp.
Să fii fericită că sunt lângă tine, că mă iubești, că mă poți atinge.
Să fii tristă pentru că nu-ți ajung mâinile să mă sărute, buzele să mă îmbrățișeze, inima să mă iubească.
Să fii și mai tristă când te vei gândi că voi pleca cândva sau că voi muri cândva. Că vei fi iar singură.
Să te uiți la ceas și să numeri pe degete câte ore atâtea litere.
Să sfârteci orele care sunt în plus și să dăruiești de la tine, ore care lipsesc, doar ca să ajungă ceasul la litera numelui meu. Prenumelui. Numelui. Sau chiar celui de-al doi-lea prenume.
Să te bucuri, drace!
Să te bucuri de dovada pe care Universul a dat-o că suntem făcuți unul pentru celălalt.
Ce întâmplare stranie!
Chiar și în ceas, tu vezi numele meu!
Să aștepți Ora.
Să știi când pot vorbi la telefon și atunci să mă suni.
Să știi unde sunt și când.
Să ma spionezi.
O, da!
Vreau să mă spionezi
Doar pe facebook.
Vreau să intri, să verifici profilul, notificările, mesajele, dacă e ceva nou.
Să te întrebi de ce nu e ceva nou.
Vreau să știu că mă spionezi.
Vreau să ai nevoie de dovezi ca să știi că trăiesc.
Vreau să mă întrebi, să îmi dai
Dar în niciun caz tot.
Să fii curioasă.
Să-i uiți pe toți înafară de mine.
Să le uiți pe toate înafară de mine.
Pe cer să vezi scris numele meu.
Să crezi că sunt supărat dacă nu îți răspund la mesaje.
Dacă nu ai baterie la telefon, să mă anunți.
Să ai fantezii cu mine. Doar cu mine. Poate și cu tine. Dar cu mine în special.
Să-ți faci griji pentru mine că aș putea să-mi fac griji pentru tine.
Vreau să mă înțelegi.
Vreau să îți dau voie să mă judeci frumos.
Numai eu să exist
Numai în mine să crezi
Să nu plângi, drace!
Vreau să-ți faci planuri
Vreau să pot să îți dau drumul
Vreau să pot să îți zic nu.

Amoure

Ilustrez par des exemples: la famille de mots de: ami, amour, jeune, riche ou vie (au choix).
Amour:
Am căutat în Dicționarul pentru toți- Niculesc- Maria Brănescu- Francez-Român- Român-Francez cuvântul amour dar acesta lipsea. Am citit toată pagina din dicționar de câteva ori ca să ma asigur că nu este doar imaginația mea. Am descoperit cuvinte cum ar fi amocher, amodier, amoindrir, amollir, amollissements, amplitude, ampoule dar nicăieri cuvântul amour. M-am dus la mama să-i arăt că în Dicționarul pentru toți- Niculesc- Maria Brănescu- Francez-Român- Român-Francez, un cuvânt lipsește.
-Uită-te puțin aici.
-Ce?
-Ce lipsește?
-De unde să știu ce lipsește!?!
-Lipsește cuvântul ameurrr.
-Ce lipsește?
-Amoure.
-Zi, măi odată ce vrei!
-Nu este măi cuvântul amor. Sau cum se spune. A-m-o-r.
-Ahaaaa. Și ce sunt eu de vină?
M-am dus la tata să-I arăt.
-Uite! În dicționarul francez-român nu apare cuvântul ameurrr.
-Ce n-apare?
-Amoure.
-Ce vrei de la viața mea?
-Nu apare măi cuvântul amor. Uite. Apare amollissements după care amplitude. Au sărit peste amor.
-Mda. Și? Ce? Nu știi să-l scrii? A-m-o-u-r.
-Știul să-l scriu da’ zic și eu că e important și lipsește.
-Da. Cel mai important.
-O fi.
Nu înțelegeam cum au putu să uite să-l treacă pe amour. M-am gândit că o fi fost autoare frustrată și așa a vrut să se răzbune pe soțul care a părăsit-o cu doi copii mici și încă unul în burtă, fără mâncare și cu datorii, în timp ce părinții ei erau bolanvi și unul dintre ei abia operat și era în spital. Nu știu. Zic. Dar ce vină am eu? Poate că din cei 60 de lei dați pe Dicționarul pentru toți- Niculesc- Maria Brănescu- Francez-Român- Român-Francez , 59 erau pentru cuvântul amour. Sau poate nu, dar 0,005 bani tot erau și pentru cuvântul ală, nu? Și în plus, când a fost corectat, corectorul chiar nu a văzut că lipsește l’amour? Dacă eram un francez care voia să știe ce e amour și așa nu pot afla și o să rămân în singurătate toată viața? Și sunt francez! O să râdă tot poporul cu strămoș și ne-născuți de mine că nu știu ce e amour. Dar chiar și român fiind. N-nțeleg.
Am sunat la editură. Mi-au zis că se vor interesa. În dicționarul în care au căutat nu era nicio problem. L’amour era fix la locul lui între amollissements și amplitude. Mi-au spus că dacă țin neapărat să vin la redacție ca să vadă care e problema. Da! E neapărat.
La redacție mi-au zis că le pare rău ca îmi lipsește amour-ul din dicționar, că acum nu îl mai pot insera, dar că pot cumpăra noua ediție a Dicționarul pentru toți- Niculesc- Maria Brănescu- Francez-Român- Român-Francez care are cu siguranță și l’amour. Dar eu voiam ameurrr în dicționarul meu, pe care l-am cumpărat și din care îmi lipsește. Fiind în București, am aflat ușor adresa Mariei Brănescu, la care m-am dus acasă. Am aflat că e moarta de 4 ani. Fiica ei e moartă de 10, soțul de 17 dar e bine că o nepoată mai era în viață încă.
Nepoata Mariei Brănescu era o fată....minunată. Nu cred că o pot descrie pentru că îmi lipsește un cuvânt din vocabular. Din dicționar. Pe șleau, m-a dat peste cap, am făcut în aer 3 rotiri, am staționat 2 secunde și am aterizat pe călcâie. Adică m-am amour, cred.
După câțiva ani buni, după ce ai aflat cum am cunscut-o pe maică-ta, pot să te rog, fiu nebun ce ești, să nu te răzbuni și să nu tai. Lumea nu se oprește în loc că nu ai tu în dicționar amour. Lumea nu se oprește nici când e mai rău. În general, lumea nu se oprește. Ce nevoie ai tu să scrie în dicționar amour? O fi da, un substantiv important. Dar ești băiat mare. O să înțelegi curând.

?

Dacă aș fi fată cred că aș înțelege. Chiar și așa aș veni la tine alergând. M-aș sui în autobus și tot drumul m-aș gândi ce o sa zic și cum o să fie. Aș asculta la mp3 toate melodiile care îți plac și ție și aș zâmbi tot drumul. Nu aș lăsa pe nimeni să stea lângă mine, să-mi invadeze ci-ul. M-aș uita pe geam și mi-aș închipui cum am alerga noi, două nebune pe câmp, călcând peste toată recolta oamenilor care s-au străduit să o sădească. Am alerga și am vedea la rândul nostru autobusul în care stă o fată singură cu căștile în urechi, care zâmbește și se uită la noi. Am arăta la tot câmp, și grâului și porumbului și florii soarelui că noi două suntem fericite și ca nu știm dacă ne iubim, dar că ne simțim și că în sfârșit ne putem atinge și ține de mână. Că ne putem mirosi parfumurile dulci. Al tău ar fi mai înțepător și cu el ai străpunge până dincolo de sânge și mirosul meu și pielea mea și ochii mei și mirosul de pământ și bălegar și nori și cer și cu toții ar fi invidioși pe mine! Dar mi-am dat seama că nu vom face asta. Mi-am luat tocuri. M-aș uita mai degrabă la cer și aș modela un nor cu fața ta pe care am văzut-o în atât de puține poze, atât de multe ori. Ceilalți nori, cu toții ar vrea să fie și ei o parte din tine. Tu, cea cu chip de nor mi-ai spune că sunt la o distanță de tine, cea cu chip de fată, cea mai frumoasă, de doar 2 ore și 27 de minute. Eu aș zâmbi și aș sări din scaun, aș spune să se oprească autobusul, aș ieși din autobus, pe stradă și aș zbura cu părul meu blond și lung, pus pe bigudiuri încă de cu o seară înainte, seara în care mi-ai spus să nu mai vin la tine, pentru că îți este frică și bla bla, aș zbura până la tine doar să te îmbrățișez și să te sărut, pe tine chip de nor al fetei mele! Dar mi-am dat seama că nu am cu ce să zbor. Ți-am făcut o prăjitură cu nucă... mi-ai spus că-ți place nuca. Și asta tot ieri am făcut-o. Am pus un ingrdient secret. Un fir din părul meu, cel nebuclat, tocat mărunt, îmbibat în rom și scorțișoară, că se asorteze cu nuca. Astfel mereu voi putea fi cu tine și în tine. Îți vei da seama de asta când ma voi întoarce acasă, tot cu autobusul, dar mâine. Of! Ce zi tristă va fi mâine când ne vom despărți după ce ne-am întâlnit abia pentru prima dată! Nu vom plânge la plecare pentru că ni s-ar scurge rimelul și pentru că ne vom revedea peste două săptămâni. Voi veni la tine în fiecare sâmbătă și voi fi a ta toate săptămânile pe care le voi mai avea. Și sper să fie multe! O, Doamne! Sper să fie multe! Peste un an voi veni la facultate în Iași, deci voi fi a ta, vie, carnal mereu. Dar mi-am dat seama că mă întristez degeaba. Că abia am pornit la drum, că mai am mai puțin de o oră până când ne vom încleșta. Nu știu ce îți voi zice. Sunt sigură că și tu ești emoționată acum și că deja mă aștepți în autogară, cu o baclava, pentru că știi că și mie îmi place nuca. Și știu că nici tu nu ai putut dormi toată noaptea pentru că te-ai gândit la mine. M-aș gândi să te sun, să te întreb dacă ai uitat cumva că vin, asta doar așa ca să mă alint, dar mi-am dat seama că atunci când vei auzi soneria ai tresări, ai spera să fiu eu, inima s-ar opri pentru o miime de secundă iar apoi ar începe să sară, aproape să iasă din piept, și ea dorind să ajungă la mine, ai vedea că sunt eu și te-ai emoționa. Dar mi-am dat seama că daca emoția s-ar acumula, mai mult decât s-a acumult în aceste 2 luni de vorbit nu față-n-față, iar când ne-am întâlni, adică în 30 de minute!, totul va revărsa, ca și apa ținută de un dig. Mi-aș da seama că am intrat în oraș. Încep să am emoții foarte mari. Nu pot crede că momentul ăsta chiar e momentul ăsta. Că suntem atât de nebune încât chiar facem asta. Aș mesteca niște gumă cu pepene și m-aș reparfuma. Închid mp3-ul. Bag căștile în geantă. Mașina se oprește. Nu mă uit pe geam încercând să te caut pentru că ȘTIU că ești acolo! Nu pot să cred că am m-am ridicat de pe scaun și că nu mai visez. Nu mai simt podeaua, nu simt cu cobor scările, nu mai simt aerul de afară care îmi intră în plămâni. Dar tu nu ești aici. Nu e nicio problemă. Oricum voiam să mă duc până la baie. Chiar, dacă îmi amintesc bine ai zis că e posibil să întârzii un pic. Că ai ceva de făcut pentru facultate. Sau nu? A. Ai zis că nu mai vrei să ne întâlnim. Că ți-e frică și bla bla. Parcă așa ai zis. Dacă aș fi fată probabil aș înțelege. Dar nu sunt!

Imortal

Mamă? Tată?
Mie nu! Mie nu! Mie nu! Mie nu mi-e frică!
Mie nu mi-e frică de ce o să fie și de ce a trecut!
Mie nu mi-e frică de moarte
Pentru că știu că voi și oamenii pe care îi cunosc nu vor muri niciodată
Pentru că sunt ai mei și îi cunosc.
Chiar dacă locuiesc prin alte locuri,
Chiar și așa ei sunt și în creierul meu și așa nu o să moară nimeni niciodată!
Suntem nemuritori! Și voi dar și eu. Așa ca moartea nu mă sperie.
Nu mă sperie nimic pentru că știu că sunt
Fiul mamei mele și
Băiatul tatăul meu și
Frățiorul fratelui meu.
Uite! Știu că sunteți ai mei, deci nu are de ce să-mi fie frică!
Azi am învățat de la Cioran și de la tata că totul este vid
Adică că raza unui nucleu este de 10-15 m și că este de 0,01 din raza atomului
Și că între este vid! Adică toată materia este vid! Adică nimic!
Cum să te sperie un nimic? Voi vă dați seama că stăm pe nimic, mâncăm nimic și că suntem nimic?
Cum să te sperie nimic, măi mamă?
Iar ceea ce suntem (tot tata mi-a spus), suntem o proiecție.
Deci tot nimic!
Iar Dumnezeu e bun!
Există și e bun! Dumnezeu vine de la EU, deci e și conștiiță
E și altele.
Nu vă temeți mamă și tată, pentru că nici eu nu mă tem!
Știu că există și rău și bine!
Știu că îi am pe Hamlet și pe Oflelia în mine!
Și toți avem de toți. Suntem ca niște sertare mari, mari de tot
Mai mari decât blocul
Și avem în noi tot de ce avem nevoi pentru a trăi!
Ba chiar mai mult!
Și frică și frig. Și mândrie și prejudecată. Avem tot!
Poate că e mai mult rău ca bine, tată,
Dar eu pot schimba asta!
Și cât de greu poate fi?
Doar eu sunt bun, așa-i?
Și ceilalți voi fi buni dacă suntem buni cu ei!
Așa-i?
Și mai avem și vise atât de multe și de frumoase
De care nu trebuie să ne temem!
Putem face de toate, pentru că avem în noi de toate.
Dumnezeu a avut grijă de noi!
Uite, poți și să greșești. Că oamenii greșeșc.
Ca și cum ai mânca lapte împreună cu pepeni!
După pe mine mă doare, pe nimeni altcineva
Și nu trebuie să fiți voi triști, pentru că a doua oară nu cred că mai fac.
Chiar dacă mi-a-ți zis și voi...
Și nici de maturitate nu mi-e frică!
Maturitate o fi ceva ca uitarea și nu mi-e frică
Pentru că nu sunt singur!
Așa-i?
Mamă? Tată?

Hamlet seventeen

A da sau a nu da - iată-ntrebarea!
Mai vrednic e să-ți trăiești (suferind? ) stoinic soarta
Ce-ți stă-mpotrivă cu săgeți înmuiate-n frică și pietre,
Ori să înfrunți acest ocean de zbucium, cu nesiguranța existenței unui port
Care la mal te așteaptă cu brațele, fericirea și iubirea
Pregătite toate să-ți se posede ție,
Dar cu aplauze terminând… să mori, să dormi.
Și nu mai mult. Un somn ce duce-n continuare
Suferinței inimii, dar pune capăt atâtor, ș-atâtor
Dureri ce-s date cărnii. E-un sfârșit
De huiduieli vrednic. Da. Să mori, să dormi.
Să dormi visând, mai știi?
Căci se cuvine a cugeta:
Oare ce visuri pot apărea în acest al morții somn
Când hotu-i demult lepădat?
De frică pregetăm. Iată-ndoiala
Ce dă nehotărârii viață lungă.
Căci cine-ar suferi disprețul vremii,
Insultele mai marilor și ale sieși, al plăcerii
Ne-mpărtășit chin și asuprirea,
Dreptatea care poate niciodată n-apare – lovituri,
Pe care omul răbdător le-ndură
De la nevrednici, când el poate-ajunge
Cu o cumplită hotărâre la liniște?
O, cine povara nesiguranței-n geamăte ar duce-o
De nu s-ar teme de urmarea somnului,
De acel tărâm de la hotarul cărui
Nu mulți fericiți sfârșesc? Ea mă face
Să-ndur mai bine acestă nesiguranță
Decât, în zbor, spre altele mai rele, auzite dar
Necunoscute mie, să pornesc.
Cine ar vrea aceasta?
Acesta-i gândul care curajos mă face,
Încât culoarea hotărârii mele
Pârlește sub lumina ei cea orbitoare,
Iar acțiuni mărețe și înalte
Continuă în drumul lor nesigur și-și conturează
Astfel înfățișarea de acțiuni și nu doar cugete.
Dar liniște, vine Ofelia!

Scrisoare de la destinație pentru destinatar.

Când m-am urcat în tren aveam ca scop să ajung la destinație. Afară era sufocant de cald, dar în tren era chiar bine. Aerul care era în tren, temperatura aerului, mirosul aerului, nu știu, dar m-a făcut să uit că nu cunosc pe nimeni. Cartea de drum o uitasem acasă și nici măcar mâncare nu am apucat să iau pentru că pleca trenul fără mine și nu voiam să pierd trenul. Îmi era tare foame.
Până la prima stație m-am uitat pe geam și m-am făcut comod în compartimentul gol. Atât de comod încât era să adorm dar a intrat un domn cu o valiză mare după el. I-am răspuns că poate sta dacă dorește. Am avut surpriza să descopăr ca domnul era un păpușar sau așa ceva, și că în geamantan avea o grămadă de păpuși pe care le avea mereu cu el și pe care mi le-a arătat și mie. Mie mi-a plăcut mult un prinț în costum galben, iar el și-a ales cea mai mare păpușă din cutie: o fată într-o rochie albă cu două codițe lungi, lungi de tot. Ne-am jucat noi ce ne-am jucat, am descoperit că pot face foarte multe acrobații cu păpușa mea, dar păpușarul părea din ce în ce mai atașat de păpușa din brațele lui așa că l-am lăsat în pace. Mă rog, apoi mi-a dat ceva de mâncare, stomacul meu a uitat de celebra zicală ,,Nu accepta mâncare de la strablablabla” și la următoare stație el a coborât dar mi-a lăsat păpușa mie. La început am refuzat-o, dar a zis ca poate face alta și să nu mă plictisesc în tren și toate cele așa că am acceptat cadoul. Nici nu a ieșit bine din compartiment că au intrat alți pasageri. Și lor le-am răspuns că pot sta cu mine în compartiment, chiar îi rog. Aveau haine tare frumoase și păreau foarte prietenoși. Ei râdeau de o fată, nu la fel de frumoasă ca ei dar nici foarte urâtă. Mi-au dat o haină ca a lor, au spus că în cercul lor de prieteni fiecare trebuie să poarte așa ceva. Era un fel haină din piele cu o țesătură tare ciudată dar am purtat-o. În plus din ce au zis reiese ca am devenit prieteni-de-călătorie. La început am intrat în jocul lor dar apoi mi s-a făcut rușine de mine și i-am rugat și pe ei să înceteze. Ei au râs de mine și au continuat dar între timp devenise foarte serios totul iar cel care părea a fi prietenul-șef al grupului vroia să o omoare pe fată. Eu am strigat după ajutor dar părea că nimeni nu mă aude, nici măcar ei. Am încercat să îi opresc, să le explic că fata care tace și care nu e atât de frumoasă nu a greșit cu nimic dar ei pur și simplu nu mă mai ascultau. După ce apele păreau că se mai liniștesc și că eleganții s-au plictisit să își bată joc de fată au adus o masă mare încărcate cu bunătăți. M-au poftit și pe mine la masă, la început am refuzat dar mi-au spus că nu e frumos să refuzi și că aș fi singurul care nu mănâncă așa că am mâncat și eu. Bucatele erau delicioase și am mâncat cu mare poftă. Când fata s-a înecat cu o bucată de mâncare am înlemnit cu toții. Murise fără ca eleganții să facă ceva. Au strâns repede și au plecat. Eu am rămas singur în vagon și nu îmi dădeam seama dacă ceea ce văzusem era un vis sau chiar o fată a murit în fața mea. Următoarea stație, alți tineri, același compartiment, același răspuns. Ei mergeau la mare. Mi-ar fi plăcut și mie să merg dar eu trebuia să ajung în ......... Uitasem unde trebuia să ajung. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Am controlat să văd ce scrie pe bilet. Nu mai găseam biletul. M-am ridicat, am început să caut biletul pe jos, în haina elegantă, în haina mea, peste tot. Nu am găsit nimic. Am vrut să ies pe hol să vad dacă nu cumva o fi acolo, pe jos, deși șansele erau aproape nule. Când am deschis ușa, unul dintre tineri mi-a spus că nu ies nicăieri. I-am explicat situația iar el a mai zis o dată, de data asta mai răspicat, că nu ies nicăieri și să i-au loc. L-am rugat să mă lase sa vorbesc cu controlorul să îi spun ce mi s-a întâmplat ca să nu am probleme și să... nu am mai apucat să spun nimic pentru că atunci a scos un pistol și mi-a zis că vrea să ,,îl sinucid”. M-am speriat groaznic de tare. Nu mai realizam ceea ce se întâmplă, voiam să opresc trenul, să ies, să țip dar mi-am dat seama că nu se poate deoarece tânărul își îndreptase pistolul către mine. M-am așezat. Mi-a explicat ce și cum să procedez apoi mi-a întins pistol. Și ce să vezi? Era din jucărie! M-am speriat degeaba! Voiau doar să ne jucăm. Și apoi m-am gândit la fata care murise și mi-am zis că de fapt n-a murit! Și că eleganții nu erau defapt atât de răi ci doar se jucau! Așa că am intrat în jocul lor fără să le spun nimic despre revelația mea. Am rămas la fel, ,,speriat” și am continuat să ne jucăm de-a sinucisul. Aveau cu ei chipsuri și napolitane și altele de felul ăsta așa că în momentele mai relaxante aveam ce ronțăni. Și ei au coborât tot la următoarea stație, și din fericire nu a mai murit nimeni până la urmă. I-am rugat să mai rămână pentru că îmi plăcea mult de ei dar nu au mai putut sta. Când am scos capul pe geam să le fac cu mâna, pistolul s-a descărcat iar tânărul sinucigaș s-a prăbușit. Am închis geam și m-am afundat în canapeaua din compartiment gândindu-mă cât de implicați sunt ei în propriul joc. Apoi au mai urcat și alții și alții… La fiecare stație alți oameni intrau și ieșeau din compartimentul meu și fiecare îmi dădea ceva de mâncare. Unii mai mult, alții mai puțin. Totul a fost minunat până când m-am dus până la baie. L-am rugat pe băiatul din cutie să aștepte puțin. În drum spre baie simțeam că zbor. Eram inundat de un sentiment frumos. Vroiam să ajung mai repede, dar nu pentru că făceam pe mine, ci pentru că vroiam să mă întorc în compartiment. Am ajuns, ușor, ca purtat de-un nor, în baie. În oglinda nu mai eram eu. Era un om gras, plin de grăsime, cu părul lung și cu barbă. Eram atât de gras încât abia mă mai puteam vedea. M-am speriat groaznic de tare. Puneam mâna pe mine și mă afundam în propria grăsime. Eram, ca și acum de altfel, o masă de grăsime umblătoare. Dar umblam ușor, parcă pluteam. Și eram curat. Mi-am amintit că trebuia să cobor. Dar unde? Am decis să cobor în prima stație. Dar eu nu voiam să cobor! Mie îmi plăcea aici! Aici unde mă simt minunat și unde am starea de frumos, unde toți oamenii îmi deveneau prieteni și apoi dispăreau dar îmi dădeau ceva de mâncarea, așa am ajuns atât de plin de grăsime. Trebuia să cobor. Destinatarule, m-ai trimis undeva iar eu trebuia să ajung. Și am coborat. În gară am aflat că au trecut trei ani de când m-am suit în tren. Deci călătoria mea a durat în loc de câteva ore, trei ani... Nu știam unde sunt iar în gară era foarte frig. Cred că e iarna pentru că sunt țurțuri de gheață și e viscol și e pustiu. Am ieșit din gară și în față, pe lângă troiene de zăpadă am văzut apă, în stânga-apă, în dreapta-apă, în spate gara, șina de tren care ieșea și se întorcea în ocean. Am ajuns pe o insulă. Calea ferată ducea în apă. Eram numai insula, marea și marea de grăsime în străfundul căreia mă aflam și eu.
Sunt pe insulă de două zile, nu mai trece niciun tren și mă simt ca și cum aș fi trăit aici de douăzeci de ani. Am rememorat tot traseul și încă nu îmi dau seama unde trebuia să ajung. Cel mai probabil e că destinația trecută pe bilet și locul unde destinatarul m-a trimis este acesta. Am avut întârziere trei ani, dar am ajuns. Toți oamenii pe care i-am întâlnit mi-au dat de mâncare, iar eu am mâncat cu poftă tot ceea ce mi se oferea. Așa am ajuns atât de gras. Încă îmi este foame. Chiar dacă nu înțeleg ce s-a întamplat, unde sunt, de ce nu mai este nimeni și multe altele. Mi-e doar mi-e foame și frig.
Odată a intrat un bătrân. Și bătrânul acesta care zâmbea mereu nu spunea aproape nimic, niciodată. Ori dormea ori părea că este cu totul în altă parte. El mi-a dat niște biscuiți din care mânca și el, săracul, dar m-am simțit sătul și fericit ca și cum mi-ar fi oferit un întreg meniu plus cinci deserturi. Singurele cuvinte ale bătrânului erau despre grabă. Bătrânul mi-a explicat că orice aș face nu trebuie să mă grăbesc. Și eu nu m-am grăbit. Nu m-am grăbit să ajung la destinație. Că e important să îți placă. A plecat fără să îmi dau seama.
Acum sunt singur și nu îmi place.
Știu să mănânc. Aici nimeni nu mă hrănește și de vânat nu prea pot vâna. Trebuie să slăbesc?
În compartiment îmi era bine. Nici măcar controlorul n-a venit și era și cald. Puteam să fiu și pe insula asta dacă voiam. Dar acum vreau să fiu în compartiment și tot pe insulă sunt.
Numai tu m-ai făcut să vreau insula. Tu m-ai făcut să vreau insula. Tu m-ai făcut să vreau insula. Numai tu m-ai făcut să-mi doresc insula. Tu m-ai făcut să vreau insula. Tu mi-ai zis despre insulă. Tu m-ai trimis pe insulă. Numai tu vroiai insula. Tu m-ai făcut să vreau insula. Tu vroiai insula. Numai tu vroiai insula. Tu m-ai făcut să vreau insula. Numai tu m-ai făcut să vreau insula.

Lănțișor drăcușor

Eu am fost cadoul tău de fată mare.
Am fost dăruit ție, fără ambalaj, fără felicitare de aniversare.
Dar nu de prietenii tăi.
În niciun caz de mama sau tatăl tău.
M-ai primit de la mine.

M-ai prins la gât cu grijă, iar apoi nu m-ai mai dat jos.
Eram lănțișorul tău de … mai prețios decât diamantul!
Am fost purtat de tine peste tot.
Unde erai tu, eu te urmam.

Eu stam la gâtul tău,
Tu mergei și te mândreai în secret, sunt sigur de asta!
Și îți făcea plăcere și acum, orice ai zice sau dezice, ți-e dor!
M-am plimbat prin trecutul tău,
M-ai luat cu tine în dușul tău.

M-ai plăcut mult și astfel m-am transformat din lănțișor în…

Eram colierul tău.
Dar nu de aur sau metal,
Nici de bijuterie sau coral,
Eram colierul tău invizibil și cald, în care încăpeam și ne-am cuibărit de atâtea ori
Amândoi.

Dar într-o noapte, fără să știu, fără să vrei,
Cineva te-a udat în somn și a doua zi
Aveam pete de … rugină.
,,Eh, se curăță”
Dar tu… aveai griji?!?
,,Eh, o să treacă!”
Niciodată nu am înțeles… griji-rugină-somn. Stropitorul!
Să fi fost fată, să fi fost băiat, împărat sau nevertebrat?
Nu contează!
Am ruginit iar tu te-ai speriat.

Începeam să-ți las urme pe piele, în carne.
Odată cu rugina, eu am intrat până la tine în sânge, nuclei și neuroni.
Eram peste tot în tine și cu tine, te !
Te speriai.
Eu eram în tine și astfel tu nu mă vedeai, dar!
Ciudat. Nici nu mă mai simțeai.
Recunosc. E vina mea. Am plecat de la gâtul tău.
De acolo unde m-ai pus tu când m-am dăruit.

Cu rugina în celulele tale și cu mine care m-am strâns atât de mult în jurul gâtului tău încât am intrat prin piele, carne, sternocleidomastoidian, am ajuns să-ți ornez coloană vertebrală.
Mi se părea că-ți șade bine…

Și am început să mă transform
Din îndrăgostit abstract în fier forjat.
Din fier forjat în aluminiu. Din aluminiu în lanț, în dublu lanț, în dublu lanț ruginit, care trage în jos, care atârnă urât. Pandativul inimă-jucăușă s-a preschimbat în bolovan-pietros.
Te duream.

Venise vremea să plec. Mi-ai dat drumul. Simplu.
Ai luat un ferăstrău și ai început să mă tai.
M-ai rupt cu ușurință și cu eleganță. Fără lacrimi sau mesaje.
Nici măcar nu ai făcut multă mizerie.
Dar eu,
Eu am refuzat să plec.

Aici era problema!
Lanțul tău, adică eu, eram și sunt format din doi.
Tu și celălat. Tu m-ai tăiat, ai rezolvat. Eu am rămas. Adânc.

Și am tras, am tras de tine!
M-am urîțit, am prins mușchi și lichene,
Rugină șapte straturi,
În mine s-au cuibărit acum doi. Alții doi. Unul care râde de mine și unul care mă compătimește.
Ne-am împrietenit când tu nu erai acasă.

Nu am putut să-ți dau drumul.
Dar am încercat, pentru Dumnezeu!
Pentru mine! Pentru tine!
Nu pot să mă topesc în neant, nu pot să mă desprind. Nu îmi trebuie o renaștere ca a păsării Phoneix și nici nu pot avea una.
Nu pot nici să atârn greu de gâtul tău căci te vei sufoca și nu vrem asta.
Nu am puterea să te las să pleci, să îți dau drumul. Nu eu te țin în lanț.
Uită-te puțin în jos. Pune mâna la gât. Ce simți?
Nimic?
Atunci du mâna pe obrzul drept.
Pe cel stâng?
Pe pavilionul urechii?

Mama, tata, bunica, bunicul și întâmplarea m-au învățat să mă bat.
Nu m-au învățat CUM să dau drumul și nimeni nu mă poate învăța acum.
Nu vreau să ma iubești din milă. Nu am nevoie de compasiunea și părerea ta de rău.
Nu mai am nevoie de nimic.
De aproape nimic.
De tine.

It exists life after Laura

-Chris, come and watch Bakugan with me!
-I’m busy.

-Chris, come and see me playing on the laptop!
-I’m busy.

-Chris, come and see my paintings!
-I’m busy, Ervin.

-Chris, I made you this paint. Look... here’s mom and dad and you and the little one is me.
-Thanks, Ervin. Why is dad bigger than the house?
-Oh, I wanted to be like that.
-O.K.

-Ervin, can you help me writing something, please?
-Yes, of course! What?
-It’s like a letter, in english and I know that you learn english at school.
-But I don’t know to write very well in english. I make mistakes, a lot of them.
-Oh, come on! I heard that you are very good at english and it doesn’t matter if you don’t write it very well, you just have to write it.
-Are you sure?
-Yes, little E. Here, look. A chocolate for energy. And a sheet of paper and a pen. This is gonna be our secret, O.K.? No mom and dad.
-Yes! Yes! It’s gonna be our secret.
-O.K. I trust you.
-But why don’t you write it?
-Ervin! Are you stupid or what?
-What? I’m gonna tell mom that you said the ,,S” word!
-Stop...I’m sorry. I can’t write anything, Ervin. And you know that and you know that this question pisses me off!
-Sorry, sorry, sorry Chris. I’ve forgotten. The illness.
-The disease. The super power. My super power!
-Yeah, right.
-Ha, ha. Now take the pan and write.
-O.K.
-Salut. Sper ca esti...
-Chris, how do you write ,,sper”?
-You write it just the way it sounds. You’ll write all the words just the way they sound. Now write. Sper ca esti bine si ca... Wait. Erase ,,si ca”.
-Chris, you smell like alcohol. Are you drunk?
-No, Ervin. I went to the dentist and there was blood in my mouth and the dentist put some alcohol to stop the bleeding. So I smell like alcohol. Where did we left?
-,,Sper ca esti bine”.
-Right...
-Bine... Go on.
-I hope that you are alright... ,,si ca totul este bine. Ca esti fericita. Azi a fost o zi buna, productiva chiar. Am luat un absend total dean boulea la a 3-a ora si am si ...”
-,,Dean boulea?” What’s that?
-Something like worthless, you know?
-Ha, ha. You took an absence ,,dean boulea”. Ha, ha. I’m gonna tell dad and he’s gonna be mad.
-No! No dad, Ervin! No mom! No dad! Write! ,,Am si cazut pe gheata, dar traiesc”. Put a smiling face. ,,Eu... stii ceea ce cred dar... dupa toate astea... sunt slab. Vroiam sa iti spun doar ca imi pare rau. De fapt nu imi pare absolut deloc rau. Nu imi pare rau ca te-am cunoscut. Imi pare rau ca te-am supra apreciat. Asta regret cel mai mult. Te-am supra apreciat si sunt un prost. Despre asta si vorbeam. Incredere oarba. Sunt un prost. Nu te invinovatesc. E normal, logic, uman. Ai uitat, ai adormit, ai dormit, ai uitat. Eu sunt ala care se astepta la prea mult. Stiu ca iti pare rau, apreciez. Stiu ca ai uitat, apreciez. Stiu ca ma apreciezi, multumesc. Nu e la tine, e la mine. Chiar daca eu sunt ala handicapat care nu stie sa scrie. Sa stii ca asta e a doua scrisoare, o scrie Ervin. Pe prima am mazgalit-o eu si am aruncat-o.”
-What? What Ervin? It’s about me, right?
-No Ervin. It’s not about you. Please, just write. You’ll understand when you’ll grow up. ,, In imaginatia mea inca o sa ma mai astepti, asa cum am planuit impreuna. Scuza-ma. Sunt singur. Atat. Aveam doar pur si simplu nevoie de cineva. Dar nu imi pasa. O sa gasesc pe cineva ca tine. A fost ca un fel de intampinare cu ramas bun. Imi pasa de asta si imi pasa doar pentru ca m-am bazat prea mult. Iarta-ma. Sunt un cretin. Si nuorisi care. Ci cel mai mare cretin ever. Uita. Serios.” Put another smiling face. ,,In plus mam certat tare de tot cu ai mei din cauza ca au avut prea mult de platit pentru abonament. Si microfonul de la laptop la stricat fratemiu. As vrea sa uiti si atunci cand ne mai intalnim sa nu ne cunoasteam. Ar fi prea dubioasa treaba altfel. Sa nu ne mai cunoasteam niciodata. Exagerez. D.A. Sunt beat. Beat si proast.”
-My hand hurts, Chris!
-Write! ,,Tu doar uita. Eu o sa imi vad de orasul meu si de trebuirele mele. Trebuie sa mai cresc. Trebuie sa imi cumpar niste ochelari de cal prin care sa nu mai vad portite de iesire. Astia vechi aveau gauri, multe. Ca un schvitzer.”
-Chris! I’m hungry! I don’t understand a thing and I want to pee!
-We’re almost there!
-I’m going to toilet!
-Sit!
-Let go of my hand! It hurts! What’s wrong with you?
-Sorry... Sorry, Ervin! But, it’s just very important for me. Please. Hang on...sorry, Ervin. ,, Am scobit mult pana sa dau de lumanarea de la capatul tunelului. Dar a batut vantul si sa stins desi sa stii, ca tu ma aparai de vantul ala. Sper ca asta sa ramana intre mine si tine, aur. Atat. Maine o sa-mi para rau. Dar e mai bine asa. A fost o evadare frumoasa si superficiala. Cea mai frumoasa evadare. Sa stii, Laura, ca inca iti urez tot binele din lume”
-Chris, are you crying?
-No... I’m cold. I’m feeling cold.
-But when you feel cold, you don’t cry.
-Well, I do.
-Who’s Laura?
- ,,Dar poate la facultate! Facultatea de Medicina din Boston am auzit ca e foarte buna...Suna frumos. Dar pana atunci, e prea mult. Imi pare rau. Nu mai inteleg nimic. Dar tu cand o sa cresti o sa intelegi.”...Thanks, Ervin.
-May I go now?
-Go...Wait! Give me the paper. I think I’m going to throw it away.
-Whaaaaaaat? And I wrote it for...nothing?
-No, no, no Ervin! You wrote it for me. You made me understand things, I guess. Or I’m just drunk.
-You’re what?
-Dizzy. Confused! Drunk it’s a word like confused!
-Yeah, you think I’m stupid.
-No little E. You’re a hero! Go to sleep now. Don’t forget. Just our secret. No mom, no dad! You’ll understand when you’ll grow up. Sweet dreams.