Hamlet seventeen

A da sau a nu da - iată-ntrebarea!
Mai vrednic e să-ți trăiești (suferind? ) stoinic soarta
Ce-ți stă-mpotrivă cu săgeți înmuiate-n frică și pietre,
Ori să înfrunți acest ocean de zbucium, cu nesiguranța existenței unui port
Care la mal te așteaptă cu brațele, fericirea și iubirea
Pregătite toate să-ți se posede ție,
Dar cu aplauze terminând… să mori, să dormi.
Și nu mai mult. Un somn ce duce-n continuare
Suferinței inimii, dar pune capăt atâtor, ș-atâtor
Dureri ce-s date cărnii. E-un sfârșit
De huiduieli vrednic. Da. Să mori, să dormi.
Să dormi visând, mai știi?
Căci se cuvine a cugeta:
Oare ce visuri pot apărea în acest al morții somn
Când hotu-i demult lepădat?
De frică pregetăm. Iată-ndoiala
Ce dă nehotărârii viață lungă.
Căci cine-ar suferi disprețul vremii,
Insultele mai marilor și ale sieși, al plăcerii
Ne-mpărtășit chin și asuprirea,
Dreptatea care poate niciodată n-apare – lovituri,
Pe care omul răbdător le-ndură
De la nevrednici, când el poate-ajunge
Cu o cumplită hotărâre la liniște?
O, cine povara nesiguranței-n geamăte ar duce-o
De nu s-ar teme de urmarea somnului,
De acel tărâm de la hotarul cărui
Nu mulți fericiți sfârșesc? Ea mă face
Să-ndur mai bine acestă nesiguranță
Decât, în zbor, spre altele mai rele, auzite dar
Necunoscute mie, să pornesc.
Cine ar vrea aceasta?
Acesta-i gândul care curajos mă face,
Încât culoarea hotărârii mele
Pârlește sub lumina ei cea orbitoare,
Iar acțiuni mărețe și înalte
Continuă în drumul lor nesigur și-și conturează
Astfel înfățișarea de acțiuni și nu doar cugete.
Dar liniște, vine Ofelia!